Ultima zi la Rroma Film Festival a fost plină de surprize frumoase atât la Augustin, cât și la Brașov. S-au decernat premii, au avut loc festivități cu invitați speciali și, desigur, s-a vizionat un film.
MASTER-CLASS DESPRE ISTORIA FILMULUI „ȘATRA”
Printre invitații speciali de duminică de la Rroma Film Festival s-a numărat și Viorica Doga. Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la lansarea filmului sovietic „Șatra”, a cărui coloană sonoră a fost realizată de tatăl său, compozitorul Eugen Doga (decedat anul acesta), ea a povestit detalii neștiute despre acest film.
Viorica Doga a povestit că tatăl său, alături de regizorul Emil Loteanu, cu un an înainte de a se turna filmul, au fost în zona Munților Urali, unde se afla cea mai mare comunitate de romi din URSS, pentru a înregistra muzică autentică, tradițională romă. Apoi, compozitorul originar din Transnistria a prelucrat-o și a adaptat-o pentru a se potrivi cu scenariul filmului.Filmul „Șatra” sau „Șatra urcă la cer”, după cum s-ar traduce din limba rusă, a fost lansat în 1975.
Viorica Doga a spus că filmul a fost vizionat de peste 65 de milioane de ori, în peste 100 de țări. Filmul are la bază mai multe nuvele ale scriitorului rus Maxim Gorki, acțiunea având loc la începutul secolului al XX-lea, în Austro-Ungaria, în Maramureșul de Nord, pe cursul Tisei.
@brasovenii.ro Filmul „Șatra” a fost proiectat la Brașov cu ocazia RROMA Film Festival, iar fiica compozitorului coloanei sonore Eugen Doga ne-a povestit despre inspirația din spatele melodiilor. #brasov🇷🇴 #romania #brasovenii #reportaj #reportaje #investigatii #brasovromania #tiktokromania #xyzabc #fyp #brasov #rroma #rromani #rom #romani #rromafilmfestival #filmfestival #sansebastian ♬ original sound – brasovenii.ro
Pelicula prezintă povestea de dragoste dintre frumoasa Rada, o femeie de etnie romă, și hoțul de cai Luiku Zobar, așa cum este descrisă la începutul nuvelei „Makar Ciudra”. Filmul prezintă imaginea comunității rome din Munții Carpați de la începutul secolului. Rolul principal este jucat de actrița Svetlana Toma.
Filmul „Șatra urcă la cer” a primit Scoica de Aur la festivalul de la San Sebastian în 1976.
CEREMONIA DE DECERNARE A PREMIILOR
După master-class, la Augustin a avut loc decernarea premiilor. Regizorul Cristian Radu Nema a spus că, de fapt, toată lumea este câștigătoare prin faptul că a realizat aceste scurtmetraje și că tuturor celor care au lucrat la aceste filme le este recunoscută munca.
PREMIILE DECERNATE
După vizionarea de sâmbătă a filmelor, membrii juriului au decis cine va câștiga premiile la următoarele categorii:
-
Premiul pentru cea mai bună regie a fost câștigat de filmul TikTok Cowboy, realizat de Ștefan Anastaseu.
-
Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost câștigat de filmul Voci rome din perioada sclaviei. Acest scurtmetraj emoționant a fost realizat de Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.
Am stat de vorbă cu Oana Rusu, actriță care a jucat și a luat parte la producția acestui film, pentru a înțelege ce stă în spatele unui astfel de scurtmetraj foarte emoționant și cu o poveste extraordinar de tristă, dar care trebuie spusă.
@brasovenii.ro Actrița Oana Rusu a jucat într-un film care prezintă 5 povești ale sclavilor romi. Acest film a fost premiat în cadrul RROMA Film Festival 2025. #brasov🇷🇴 #romania #brasovenii #reportaj #reportaje #investigatii #brasovromania #tiktokromania #xyzabc #fyp #brasov #rroma #rromani #rom #romani #rromafilmfestival #filmfestival ♬ original sound – brasovenii.ro
- Premiul Juriului a fost câștigat de Hector Maya Requena, care a realizat scurtmetrajul Gipsy Videodance.
-
Premiul pentru cel mai bun film din cadrul festivalului a fost decernat regizorului Lluís Quílez, producătorul scurtmetrajului Yanindara.
-
Trofeul festivalului a fost câștigat de documentarul Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate, în regia lui Gheorghe Șfaițer. Acest premiu a fost oferit special de membrii comunității din Augustin, în frunte cu primarul Sebastian Nicolae Porumb.
PIAȚA SFÂNTUL IOAN DIN BRAȘOV A DEVENIT UN CINEMATOGRAF ÎN AER LIBER
După decernarea premiilor, acțiunea festivalului s-a mutat în Piața Sfântul Ioan din centrul Brașovului.
Acolo, pe scena special aranjată pentru festival, viceprimarul Dan Ghiță, precum și organizatorii festivalului, au ținut discursurile de încheiere. Ulterior, publicul s-a putut bucura de un spectaculos număr de dansuri tradiționale rome.
MICHAEL J. CHAPLIN A ȚINUT UN DISCURS LA ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI
Fiul marelui actor Charlie Chaplin a fost invitat la final să țină un scurt discurs. Ulterior, actorul a primit un premiu din partea organizatorilor. În cadrul discursului, Michael J. Chaplin a mulțumit pentru invitația la festival, spunând că a fost o onoare pentru el și familia sa să participe.
LA FINAL, BRAȘOVENII AU VIZIONAT FILMUL „ȘATRA”
După numărul spectaculos de dans și discursurile oficiale, pe ecranul de pe scena din Piața Sfântul Ioan a rulat filmul „Șatra”. Publicul a stat timp de o oră și jumătate lipit de scaune și cu ochii ațintiți pe ecran. Filmul a fost cu adevărat impresionant, iar cultura romă a fost foarte bine reprezentată. Povestea de dragoste dintre personaje a ținut publicul cu sufletul la gură, iar eclipsa care a început când filmul se apropia de final a completat atmosfera într-un peisaj de… film.


