Duminică este ultima zi de protest înainte de Crăciun pentru reforma justiției, în Brașov.

Ultimul protest în Brașov pentru reforma justiției

Astăzi, de la ora 18.00, brașovenii vor protesta în fața Prefecturii pentru independența justiției, fiind ultima dintre cele două spătămâni de proteste.

Organizatorii au transmis pe Facebook că există deja primele rezultate. Procurorii Consiliului Superior al Magistraturii sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA Marius Voineag.

Însă judecătoarea Raluca Moroșanu a fost îndepărtată dintr-un dosar printr-o decizie luată de Nicoleta Nolden, fosta consilieră a lui Cătălin Predoiu și Violeta Georgescu-Ashemimry, șefa secției I Penale. Aceasta a făcut parte din completul care l-a achitat pe Marian Vanghelie.

Revendicările protestarilor

Protestatarii vor modificarea legii justiției din 2022 care a dus la afectarea independenței justiției, dar și demisia celor care au avut de câștigat de pe urma modificării.

„Reforma justiției nu va avea loc imediat. Va fi un proces lung, ce se va întinde pe mai multe luni.

Pe termen lung ne dorim modificarea legilor justiției din 2022, adoptate printr-o procedură de urgență care a lăsat intenționat foarte puțin spațiu unor dezbateri așezate și transparente despre impactul lor asupra societății românești. Acestea au dus la concentrarea puterii în sistemul de justiție și afectarea independenței acestuia.

Pe termen scurt vrem demisia celor care au beneficiat în urma concentrării puterii din cauza acestor modificări: Lia Savonea, Liliana Arsenie, Ionela Tudor, dar și a lui Cătălin Predoiu, fiind principalul factor care a determinat aprobarea legilor menționate mai sus”, au scris organizatorii pe Facebook.

200 de persoane la Marșul pentru independența justiției

Sâmbătă a avut loc Marșul pentru independența justiției la Brașov. Peste 200 de persoane au plecat de la Tribunal spre Prefectură pentru a cere reforma justiției, fiind un gest de solidaritate cu magistrații care au avut curaj să vorbească despre problemele din sistem.

Aceștia pornit în Marș cu bannere și au scandat:

  • „Justiție, nu corupție!”
  • „Jos Savonea ! Jos Predoiu!”
  • „Magistrați independenți, nu obedienți!”
  • „Bravo, Raluca! Bravo, Beșu! Bravo, Recorder!”

Investigația Recorder a arătat probleme grave din sistem

Investigația Recorder „Justiție capturată” a arătat mai multe exemple de dosare cu politiecieni și afaceriști care s-au achitat sau prescris.

Potrivit anchetei „Justiție capturată”, conducerea Curții de Apel București, a Înaltei Curți și a CSM – pe care le-ar controla Lia Savonea – ar fi oferit impunitate.

Ancheta prezintă și cazuri de judecători mutați, transferați sau delegați departe de dosare importante. Aceste decizii, legale în aparență, nu făceau decât să tergiverseze cauzele ani la rând, până la prescrierea faptelor.