Un turist în vârstă de 64 de ani, din București, și-a pierdut viața marți în Munții Bucegi, după ce a intrat în stop cardio-respirator în apropierea Vârfului Caraiman.
În ciuda intervenției rapide a salvamontiștilor și a manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Intervenție în apropierea Vărfului Caraiman
Potrivit Salvamont Prahova, echipa aflată de serviciu pe Platoul Bucegi a ajuns în scurt timp la locul incidentului. Echipa a început imediat protocolul de resuscitare.
Salvatorii montani au efectuat manevrele specifie și au utilizat inclusiv defibrilatorul, însă fără rezultat.
Pe baza informațiilor transmise de echipa aflată la fața locului, medicul de serviciu din Dispeceratul Medical a declarat decesul turistului.
Al șaselea deces în zona montană din acest an
Victima, un bărbat de 64 de ani din București, urmează să fie evacuată pe cale terestră din zona montană și predată Institutului de Medicină Legală, conform procedurilor.
Reprezentanții Salvamont Prahova au precizat că acesta este al șaselea deces înregistrat în zona montană de la începutul anului. De asemenea, au transmis condoleanțe familiei îndoliate.
