Mai multe localități din județul Prahova au rămas de vineri fără apă potabilă. Furnizorul ar fi oprit apa din cauza unor concentrații mari de particule solide, transmite TVR.
12 LOCALITĂȚI DIN PRAHOVA AU RĂMAS FĂRĂ APĂ POTABILĂ LA ROBINET
În județul Prahova, trei orașe și nouă comune au rămas de ieri, de la ora 15:30, fără apă potabilă. Furnizorul – Exploatare Sistem Zonal Prahova – a oprit alimentarea din cauza unor concentrații mari de particule solide în apă. Furnizorul spune că prezența acestora ar fi cauzată de reducerea nivelului de apă în Barajul Paltinu. Reprezentanții furnizorului mai transmit că specialiștii nu au reușit să trateze apa potabilă potrivit normelor.
Potrivit TVR, la începutul lunii noiembrie, o galerie de acces a barajului a fost obturată și de atunci au apărut problemele cu apa potabilă.
Alimentarea va fi reluată imediat ce parametrii apei vor permite repornirea Stației de Tratare de la Voila din Câmpina.
Afectate de această oprire sunt localitățile: municipiul Câmpina, orașele Breaza și Băicoi, comunele Adunați, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești (parțial), Vărbilău și Aluniș.
