Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că tichetele de masă vor fi majorate cu 10 lei, de la 40 la 50 de lei. Însă creșterea salariului minim a fost amânată.

Decizia a fost luată, miercuri, în ședința Consiliului Național Tripartit. La ședință au participat reprezentanții sindicatelor, patronatelor, ministrul Muncii, dar și Ilie Bolojan, conform Digi24.

Circa 3 milioane de angajați primesc tichete de masă

Aproximativ trei milioane de angajați primesc tichete de masă. Majorarea lor va crește puterea de cumpărare și va atenua presiunile inflaționiste, potrivit Antena 3 CNN.

„De aceste tichete de masă beneficiază milioane de angajați și sunt o formă bună de susținere și a economiei, a puterii de cumpărare a angajaților”, a explicat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

Tichetele de masă vor fi majorate de la 1 ianuarie 2026, de la 40 la 50 de lei.

Creșterea salariului minim pe economie a fost amânată. Potrivit unor surse Digi24, discuțiile vor fi reluate în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Jianu: IMM-urile nu pot majora salariile

Patronatele s-au opus majorării din cauză că ar însemna o presiune suplimentară pentru firme, după cum a spus Florin Jianu. Mai mult, el atransmis că unele IMM-uri ar putea face disponibilizări.

„Trei din zece IMM-uri au relatat că s-ar putea să aibă loc disponibilizări de până la 7-9 persoane. Raportat la situația economică, scad sectoare de activitate, scade comerțul, producția industrială, toate sectoarele de activitate”, a spus Florin Jianu.

Dar sindicatele și PSD au cerut creșterea salariului minim și amenință cu proteste dacă acesta nu va fi majorat.

Scenariile pentru creșterea salariului minim sunt:

  • Nivelul minim- 47% din salariul mediu brut, 4.314 lei;
  • Intermediar- 50%, 4.590 de lei;
  • Nivelul maxim- 52%, 4.773 lei.

Sindicaliștii susțin că Guvernul este obligat de Comisia Europeană să majoreze salariul minim. Dacă nu, România riscă o procedură de infringement.