Structura noii școli verzi din Sânpetru este aproape gata, anunță primarul Marian Arhire (USR). Școala va avea o capacitate de 850 de locuri și 35 de săli de clasă. Valoarea proiectului este de 7 milioane de euro și este finanțată din fonduri europene.
Structura școlii verzi din Sânpetru, aproape gata
Primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, a prezentat stadiul șantierului Școlii Verzi. Clădirea va cuprinde 35 de săli de clasă, laboratoare, teren de sport și lift pentru copiii cu dizabilități. Școala va dispune și de o sală multifuncțională de 100 mp. Mai mult, aceasta este proiectată să reziste la seisme de până la 8 grade pe scara Richter.
În prezent, a fost turnată și ultima placă de la etajul 2. De asemenea, zidăria de la parter este aproape finalizată, iar săptămâna viitoare va fi finalizată și cea de la etajul 1.
În curtea școlii, terenul este pregătit pentru montarea pavajelor. Aici vor exista un foișor, precum și un observator astronomic.
Pentru siguranța elevilor, în fața școlii Primăria va amenaja o bandă suplimentară de tip „Drop-off”. Astfel, părinții își vor putea lăsa copiii în deplină siguranță, fără a bloca circulația pe stradă.
Valoarea proiectului este de 7 milioane de euro și este finanțată din fonduri europene. Construcția școlii a început în septembrie 2025. Constructorul dă asigurări că școala poate rezista până la 200 de ani.
