După ce planurile de reconstruire au fost sistate în iulie de către guvern, Stadionul Tineretului are acum o nouă șansă. Conform Ordonanței 52, stadionul ar putea fi reconstruit cu contribuția parțială a Primăriei.

STADIONUL CONSTRUIT CU CONTRIBUȚIA PRIMĂRIEI

Anul trecut, guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reconstruirea Stadionului Silviu Ploeșteanu (sau Stadionul Tineretului).
Reconstrucția acestuia, la standarde UEFA, a fost preluată în martie de Compania Națională de Investiții (CNI). CNI a lansat o licitație pentru achiziționarea serviciilor de dirigenție de șantier. Ulterior, a derulat procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Cu toate acestea, în iulie 2025, stadionul a fost scos de pe lista de investiții a guvernului, având în vedere că stadiul lucrărilor era de sub 50%.
Totuși, stadionul ar putea fi reconstruit datorită reglementărilor prevăzute în Ordonanța de Urgență 52, publicată în Monitorul Oficial la data de 2 octombrie 2025.

Conform articolului 2, alineatul 6:

 „Obiectivele de investiții constând în construcții din infrastructura sportivă mare, respectiv stadioane, din cadrul subprogramului «Complexuri sportive», prevăzut la alin. (1) lit. c), se pot realiza numai cu participarea beneficiarilor la finanțarea acestora, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 25% din valoarea totală a lucrărilor de construcții-montaj.”

Primăria a introdus pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului Local din 31 octombrie un proiect privind aprobarea cofinanțării construcției Stadionului Tineretului, conform O.U.G. 52/2025.

CU CÂT VA CONTRIBUI PRIMĂRIA

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, Primăria va plăti 30.890.730,79 lei cu TVA. Valoarea totală a investiției este de 138.368.826,79 lei cu TVA,conform e-licitație.ro.
Noul stadion va fi construit pe amplasamentul vechiului Stadion al Tineretului, construit în 1936.

Stadionul modern va putea găzdui 9.716 spectatori și va fi împărțit în patru corpuri: tribuna 1, tribuna 2, peluza 1 și peluza 2.
Stadionul va fi dotat cu un teren de fotbal cu dimensiunile de 105 m x 68 m, spații dedicate jucătorilor și oficialilor, vestiare, o unitate de prim ajutor și tratament pentru sportivi și oficiali, precum și puncte de prim ajutor destinate spectatorilor. De asemenea, vor fi amenajate un post de control antidoping, grupuri sanitare, o sală pentru conferințe de presă și zone de parcare ce vor include 151 de locuri pentru autoturisme și 2 locuri pentru autocare. Arena va fi echipată și cu un sistem de iluminat nocturn.