Spitalul Tractorul ar putea intra în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Proiectul de hotărâre va fi dezbătut de consilierii locali în ședința de miercuri. Tot atunci, aceștia vor vota și un proiect privind colaborarea dintre Primăria Brașov, Spitalul Clinic Județean de Urgență și Fundația Metropolis, în vederea modernizării Spitalului Tractorul.
Spitalul Tractorul ar putea trece în administrarea Spitalului Județean
Consilierii locali vor dezbate, în ședința de miercuri, 29 aprilie, un proiect prin care Spitalul Tractorul ar urma să treacă din administrarea Primăriei în cea a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Inițiativa vine după ce, în luna martie, managerul Spitalului Județean Brașov, Dan Grigorescu, a propus mutarea Secției de Oncologie de la Spitalul Mârzescu în Spitalul Tractorul. Tot atunci, acesta a solicitat sprijinul Fundației Metropolis pentru realizarea proiectului.
Fundația strânsese deja 565.000 de euro pentru renovarea secției de oncologie de la Spitalul Mârzescu. Însă între timp aceasta a fost inclusă într-un proiect mai amplu al Consiliului Județean.
În acest context, fundația a cerut sprijinul brașovenilor pentru a decide utilizarea fondurilor. Cetățenii au avut de ales între trei variante:
- renovarea demisolului Spitalului Săcele;
- repararea a șase ambulanțe;
- mutarea secției de oncologie de la Mârzescu la Spitalul Tractorul.
În final, brașovenii au ales ultima variantă.
Colaborare pentru modernizarea Spitalului Tractorul
Pe lângă transferul administrării, consilierii locali vor vota și un proiect privind aprobarea unui protocol de colaborare între Primăria Brașov, Spitalul Clinic Județean de Urgență și Fundația Metropolis.
Parteneriatul, propus de fundație, are ca scop includerea Spitalului Tractorul în campania „Spitale Publice din Bani Privați”.
Prin acest proiect, vor fi modernizate spațiile din cadrul staționarului Tractorul, care vor deservi activitatea Secției de oncologie medicală.
„Fundația se angajează să organizeze, să coordoneze și să asigure finanțarea proiectului prin campanii de strângere de fonduri și va intra în relații contractuale, în calitate de investitor, cu terțe părți necesare pentru renovarea și echiparea clădirilor. Practic, investitorul va sponsoriza beneficiarul cu sumele necesare implementării proiectului”, se arată în referatul de aprobare.
Ce va include proiectul
Modernizarea Spitalului Tractorul va cuprinde:
- saloane moderne;
- secție de spitalizare de zi;
- ambulatoriu;
- farmacie;
- radiologie;
- laborator clinic;
- compartiment de paliație.
De asemenea, pacienții oncologici nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze între mai multe unități medicale pentru investigații, acestea urmând să fie realizate în cadrul aceluiași pavilion.
„Diferența majoră este că această mutare vine la pachet cu acces la alte specialități și suport medical real – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum”, au transmis reprezentanții Fundației Metropolis.
