Situație controversată la Spitalul Județean Brașov, după ce managerul interimar al unității, Emil Mailat, a pierdut concursul pe post după evaluarea contestației: unii dintre angajații spitalului își înaintează demisiile, fiind nemulțumiți de noua conducere a unității medicale.
Se schimbă conducerea Spitalului Județean Brașov
Câștigătorul concursului este Dan Grigorescu, cu nota 8,89. Rezultatul a fost validat în cadrul ședinței Consiliului Județean Brașov, astfel că Grigorescu va deveni noul manager al spitalului.
Inițial, Mailat a obținut 7,70, iar după contestație nota i-a mai crescut la 8,05. El a devenit manager interimar al Spitalului Județean în 7 mai 2023.
Niciun candidat admis la concursurile anterioare pentru funcția de manager
Dispoziția președintelui Consiliului Județean prevede ca postul de interimar să fie valabil până la ocuparea postului prin concurs. Doar că Mailat a fost singurul candidat la concursul din toamna trecută. Nu a luat notă de trecere, adică minimum 7. A obținut 6,24, a depus contestație, iar nota i-a scăzut la 5,38. Însă pentru că nu a avut concurență, Mailat și-a continuat interimatul.
Următorul concurs a fost organizat de abia în aprilie 2025. Au fost înscriși trei candidați, dar niciunul admis. Astfel, pentru Mailat a continuat interimatul.
Mailat acuză comisia de lipsa echidistanței
După ce a aflat rezultatul inițial, Mailat a depus o contestație. El acuză lipsa echidistanței din partea comisiei din timpul audierii publice și spune că i s-au pus întrebări din alte domenii, și nu management:
„Au fost mai multe probleme în timpul acestui concurs. Consider că nu a fost o comisie echidistantă. Au fost atacuri la persoana mea, mi s-au pus întrebări despre altă temă decât cea pentru un manager, specifice mai mult unui director medical. Am considerat că lucrarea domnului doctor Grigorescu a fost doar un «atac» asupra mea și a directorului medical. Declarații de genul, care se găsesc în lucrare, «nu vă spun care este soluția, doar în fața comisiei», fiind un drept de proprietate intelectuală, este de-a dreptul pueril. Să vii să spui că asta este soluția, dar o spun numai cui vreau eu și cui mă ascultă. Nu este normal. Eu vreau să fac ce mai bine pentru spital. Chiar am luptat și avem proiecte în continuare. Vrem să schimbăm fața sănătății brașovene și în acești doi ani, cu toate problemele care au fost, am luptat. Da, am depus contestație, pentru că chiar cred că se poate mult mai bine pentru spitalul ăsta”, spune Emil Mailat.
Rezultatul final l-a supărat și mai tare. Și-a declarat dezamăgirea la Radio Brașov România:
„Nu pot să ascund că sunt dezamăgit, nu pot să ascund că am o senzație de deja vu, în condiții în care și în 2023 nu am reușit să iau acest examen, deși proiectul din anul 2023 se concentra exact pe ceea ce face Guvernul României acum. Indicatori de performanță în reforma resurselor umane. De data aceasta am venit cu un proiect mai aplicat pe partea de ambulatoriu, tot în același sens cu strategia existentă la nivel național”, a spus Emil Mailat.
Demisii în lanț la Spitalul Județean Brașov
Vestea nu a fost deloc bine primită de către o parte din angajații spitalului. Drept care urmează un val de demisii, fapt confirmat și de purtătorul de cuvânt al spitalului.
Florin Orțan, directorul medical al spitalului și coordonator de programe în cadrul unității, a fost primul care și-a înaintat demisia din ambele funcții.
Doctorul Orțan a spus că nu este de acord cu rezultatul concursului și nu înțelege de ce comisia a favorizat proiectul unui candidat care a propus soluții pentru rezolvarea problemelor spitalului. Orțan crede că se pregătește o echipă în care el nu se mai regăsește.
„Atât timp cât comisia de concurs pentru funcția de manager al spitalului a apreciat mai mult proiectul unui candidat care, în opinia mea, nu a venit cu soluții la rezolvarea problemelor spitalului, ci a părut doar ca un rechizitoriu la adresa mea, ca director medical, și la a actualului manager, Emil Mailat, la rândul său candidat la aceeași funcție, consider că, cel mai probabil, se dorește o altă echipă acolo în care eu nu mă mai regăsesc. Ca urmare, mi-am dat demisia din funcție și rămân un simplu medic în spital”, a transmis Florin Orțan pentru Radio România Brașov.
Următorul care și-a înaintat demisia a fost șeful secției de Oncologie.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Marius Leonte, a confirmat pentru jurnaliștii Brașovenii.ro că cei doi au demisionat din funcții, precizând că exemplul lor va fi urmat și de alți colegi.
Dan Grigorescu este chirurg plastician și membru independent (fost președinte al organizației municipale a PSD Brașov) al Consiliului Local – funcție la care va trebui să renunțe odată ce va deveni managerul spitalului. A fost coordonator și al Compartimentului de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Județean Brașov până în iulie 2024 și a mai condus spitalul între 2002-2006.
