În total, 166 de posturi vacante au fost deblocate în spitalele din județul Brașov. Cele mai multe sunt la Spitalul Clinic Județean de Urgență, ci anume 65. Însă necesarul este de minimum 463 de posturi.

Nici măcar jumătate dintre posturile necesare în județul Brașov nu au fost deblocate

Astfel, Guvernul a deblocat mai puțin de jumătate din numărul posturilor solicitate de spitalele din județul Brașov.

Dacă lista cu posturile deblocate va fi definitivă, în perioada următoare ar trebui organizate concursuri pentru ocuparea celor 166 de posturi vacante, conform Radio România Brașov.

Posturile disponibile sunt pentru:

  • 33 de medici;
  • 4 farmaciști;
  • 53 de asistenți medicali;
  • 76 de angajați auxiliari, precum brancardieri și infirmieri.

Spitalele au cerut ceva și au primit altceva

Cele mai multe posturi deblocate sunt la Spitalul Clinic Județean de Urgență, 65. Apoi, urmează Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, cu 31 de posturi deblocate.

Maternitatea a primit 15 posturi, dintre care unul pentru medic, 9 pentru asistenți medicali și 9 pentru personal auxiliar.

Cu toate acestea, niciun spital nu a primit numărul de posturi solicitat.

La Maternitate sunt vacante 110 posturi, dar conducerea a solicitat deblocarea a jumătate dintre ele.

Cea mai mare diferență este la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie. Conducerea a cerut deblocarea a 205 posturi, dar a primit doar 31.

Lista posturilor deblocate în spitalele din județul Brașov

Guvernul a deblocat mai puține posturi decât cele solicitate de spitalele din județul Brașov, scrie Radio România Brașov:

  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov – 8 posturi
  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov – 8 posturi
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 65 posturi
  • Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” Brașov – 15 posturi
  • Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov – 31 posturi
  • Spitalul General C.F. Brașov – 8 posturi
  • Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș – 13 posturi
  • Spitalul Municipal Codlea – 4 posturi
  • Spitalul Orășenesc Rupea – 1 post
  • Spitalul Orășenesc Victoria – 9 posturi
  • Sanatoriul de Nevroze Predeal – 1 post
  • Spitalul Orășenesc „Dr. Caius Tiberiu Spârchez” Zărnești – 3 posturi

Însă unitățile medicale au solicitat deblocarea mai multor posturi:

  • Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase – 33 posturi
  • Maternitate Brașov – 55 posturi
  • Spitalul de Psihiatrie și Neurologie – 205 posturi
  • Spitalul de Copii – 77
  • Spitalul Orășenesc Zărnești – 19
  • Spitalul Municipal Codlea – 19

Memorandum aprobat pentru deblocarea a 6.850 de posturi

Guvernul a deblocat 6.850 de posturi în sistemul sanitar. În ședința de marți, a fost aprobat Memorandumul care permite organizarea concursurilor pentru ocuparea acestora.

Majoritatea posturilor deblocate vizează asistenții medicali, medicii și personalul auxiliar.

Memorandumul a fost elaborat de Ministerul Sănătății pe baza solicitărilor transmise de spitale, a analizei necesarului de personal, având în vedere resursele bugetare, conform Digi24.