PNL a trecut înaintea PSD în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, potrivit celui mai recent barometru INSCOP realizat după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.

AUR rămâne însă detașat pe primul loc, cu peste 38% din opțiunile electoratului, scrie Digi24.ro.

Conform sondajului, raportat la respondenții care au ales un partid din listă, AUR ar obține 38,2% din voturi, PNL – 20,3%, PSD – 17,5%, iar USR – 10%.

Datele diferă ușor în cazul celor care spun că vor merge sigur la vot. În acest scenariu, AUR ajunge la 41,4%, PNL la 21,9%, PSD coboară la 13,3%, iar USR se situează la 10,8%.

PNL, în premieră peste PSD în ultimii șase ani

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, spune că schimbarea cea mai importantă este urcarea PNL pe locul doi, peste PSD.

„Primul Barometru Informat.ro-INSCOP realizat după moțiunea de cenzură arată câteva modificări importante în intenția de vot a românilor pentru partidele politice. AUR rămâne principalul partid din România în intenția de vot, relativ stabil în banda 38-41%”, a explicat acesta.

Potrivit lui Ștefureac, liberalii au crescut cu aproximativ cinci procente față de luna precedentă, în timp ce PSD a pierdut teren.

„În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în fața PSD cu un scor de 20-22% (…), în timp ce PSD cade pe locul 3, cu o pierdere importantă”, a declarat directorul INSCOP, conform Digi24.ro.

Acesta consideră că moțiunea de cenzură și tensiunile politice din ultimele săptămâni au dus la o polarizare accentuată a electoratului. Dar și la o creștere a popularității premierului Ilie Bolojan.

Scăderi și stabilitate pentru ale partide

Sondajul arată și o scădere pentru USR, care ajunge la 10%, față de 12,7% în aprilie. UDMR se menține în zona obișnuită, cu 5%.

Sub pragul de 5% se află SOS România, cu 2,9%, SENS – 2,5% și POT – 1,9%.

În rândul alegătorilor care declară că vor merge sigur la vot, SOS România ajunge la 3,1%, SENS la 2,3%, iar POT la 1,7%.

inscop.ro

Sursa foto: inscop.ro

Aproape 68% dintre români spun că vor merge sigur la vot

Barometrul INSCOP mai arată că interesul pentru alegerile parlamentare rămâne ridicat.

Întrebați pe o scară de la 1 la 10 cât de sigur este că vor merge la vot, 67,4% dintre respondenți au ales varianta „10”, ceea ce indică o intenție fermă de participare.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-14 mai 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion de 1.100 de persoane.

Marja de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.