Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, împreună cu Serviciile de Investigare a Criminalității Economice și Investigații Criminale, cercetează un bărbat care ar fi încercat să ofere 200 de lei pentru a evita o amendă.
Incidentul a avut loc în noaptea de 13 februarie, în jurul orei 02:30, în comuna Hălchiu. Un polițist rutier de la Secția Rurală Feldioara a oprit mașina în trafic. Șoferul nu respectase marcajul longitudinal continuu.
În timp ce polițistul se pregătea să aplice sancțiunea, conducătorul auto i-ar fi oferit suma de 200 de lei pentru a nu fi amendat. Oferta a fost refuzată imediat. Iar polițistul a sesizat cazul autorităților. Bărbatul are vârstă de 50 de ani.
O echipă de polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic s-a deplasat la fața locului. Aceștia au verificat incidentul și au strâns probele necesare.
Pe baza materialului probator, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Apoi a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului desemnat, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.
