Trei sindicate din Educație vor protesta miercuri, 4 februarie, în fața Guvernului. Sindicaliștii contestă măsurile de austeritate adoptate de Guvern.

Protestul se va desfășura între orele 11:30 și 14:00 și vor fi prezenți membrii:

  • Federației Sindicatelor Libere din Învățământ
  • Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
  • Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”

Reprezentantul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Ion Zoican, a spus că dacă se continuă măsurile de austeritate, acestea „sunt măsuri anti-educație și nu sunt măsuri de reformă”.

„Noi nu am renunțat la proteste. Protestăm pentru abrogarea măsurilor de austeritate pe care le-a impus în 2025: norma didactică, numărul de elevi în clasă foarte mare, comasarea claselor și tăierea burselor pentru elevi și studenți. Aceste măsuri dacă se continuă sunt măsuri anti-educație și nu sunt măsuri de reformă. Cerem abrogarea acestor măsuri.

Dacă s-au aplicat un an de zile, să cântărească Guvernul și să zică câți bani a economisit din aceste suprimări a învățământului. Dacă nu, e bine ca anul viitor școlar să înceapă așa cum a fost pe Legea 198/2023, o lege asumată de Parlament, de Guvern și președintele României.”, a mai spus acesta, potrivit HotNews.ro.

Acesta a subliniat că pierderile la nivelul posturilor din sistemul de învățământ au fost considerabile.

„S-au suprimat în jur de 15.000 de posturi, s-au suprimat pentru plata cu ora, unde inevitabil sunt ore care trebuie luate de colegii noștri titulari și atunci sunt plătite cu un tarif care este sub un zilier necalificat.

Este o plată nesemnificativă și care îi face pe colegii noștri să nu mai predea. S-au tăiat indemnizația de hrană, voucherele pentru vacanță și tot felul de chestiuni care au fost ciupiri la salariile profesorilor.”, menționeză Zoican.

Ce revendicări au sindicaliștii

Prin intermediul protestului, conform Edupedu, federațiile cer Executivului următoarele:

  • „Revenirea la norma didactică pentru învățători, profesori, directori și inspectori, așa cum era în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • Revenirea la numărul de elevi în clase, așa cum era înainte de măsurile de austeritate;
  • Plata cu ora să se facă la nivelul corespunzător studiilor și nu la nivel de muncitor necalificat;
  • Susținerea cu burse a elevilor și studenților, așa cum a fost în legea învățământului preuniversitar”.

Sindicaliștii mai spun că măsurile au afectat calitatea actului educațional, au făcut imposibil lucrul individual cu elevii, au accentuat riscul de eșec și abandon școlar. Dar și la diminuarea semnificativă a numărului de posturi didactice, determinată de reducerea claselor și grupelor.

Astfel, spun ei, mai mult de 2.000 de posturi sunt în pericol doar din cauza numărului mai mare de elevi în clasă. Sindicatele mai precizează că este evidentă și constantă direcția de a reduce cheltuielile cu personalul din educație.