Simion Boiță, un discret avocat din Brașov, al cărui cabinet se afla în anii ’30 în Piața Sfatului, pe Șirul Inului nr. 30, a fost, înainte de Primul Război Mondial, un eficient agent secret al Regatului României. Organizator al unei rețele de spionaj în perioada premergătoare războiului, Boiță a fost arestat, anchetat și judecat pentru „înaltă trădare”, alături de alți fruntași români din Transilvania. Rețelele de agenți – uneori improvizate, alteori bine coordonate – transmiteau informații strategice despre infrastructură, trupe, starea morală a populației sau potențialul de revoltă.
SImion Boiță spionul Brașovean
Simion Boiță a condus, alături de învățătorul David Pop din Hărman, una dintre cele mai importante „nuclee” de spionaj ale Regatului României din Transilvania. Grupul, care ajunsese la peste 200 de membri, a intrat în legendă drept „Clubul Spânzuraților” din Brașov. Conform tradiției justiției militare austro-ungare, fiecare spion prins sfârșea, de regulă, condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Reporterul „Dimineții”, Brunea Fox, îl descrie în 1937 pe Boiță ca fiind un „bătrânel scund, cu mustață albă și o chelie simpatică, care, sub sprâncenele groase și zbârlite, avea o privire neastâmpărată”. Născut la Tohanul Vechi, i-a plăcut din totdeauna să circule și să observe. Realitățile politice și sociale dinainte de război, specifice dominației maghiare în Ardeal, l-au marcat profund. Așa a decis să lupte, prin toate mijloacele, pentru unirea Transilvaniei cu România.
Într-un interviu publicat în 25 noiembrie 1937 în „Dimineața”, Boiță își amintea începuturile activității sale:
„Într-o bună zi m-am pomenit cu niște domni din Regat, care m-au îmbiat să lucrez pentru autoritățile românești. Erau profesorul Udrea, care a funcționat la Liceul Comercial din Salonic, și generalul Grozea. Am primit. Țin minte că m-am sfătuit o noapte întreagă cu nevasta. Soția mea este de origine ungurească, dar s-a arătat, când ne-am luat, o femeie vrednică de o adevărată româncă. Nu numai că m-a ajutat în toate, dar a suferit cu mine rigorile lungi ale temnițelor maghiare”, rememora avocatul.
Memoriile șefului spionajului austro-ungar
Șeful contraspionajului austro-ungar, Maximilian Ronge, îl descria în cartea sa din 1935 ca fiind „taciturn, viclean și mincinos”. Relata că, în 1911, își procura la vedere hărți ale Transilvaniei, iar în timpul războiului cumpăra fără ezitare hainele ofițerilor căzuți. Casa lui era frecventată de personaje suspecte, închiria terenuri în zona frontierei dintre România și Transilvania, ceea ce îi facilita legătura cu românii din Regat.
Boiță era secondat de trei colaboratori principali: Telianu Neculai din Tulgheș, Gheorghe Stăniloiu din Râșnov și Picu Băncilă din Bran. A creat centre de colectare a informațiilor la Cluj, Zizin, Covasna și Poiana Sărată. Se ocupa de corespondență, verifica rapoartele și distribuia agenților temele cerute de autoritățile din Regat. Materialele ajungeau la șeful poliției din Predeal, și el colaborator al spionilor români.
Locurile de întâlnire ale iscoadelor
Instrucțiunile îi ajungeau lui Boiță în Brașov, în două locuri de încredere. Unul era magazinul fraților Eremias din Piața Sfatului, în clădirea în care se află astăzi Muzeul de Etnografie. Aici se întâlneau iscoadele și se primea corespondența. Al doilea loc era „Cârciuma Roșie”, situată pe actuala stradă Nicolae Bălcescu, unde se dezbăteau chestiuni de actualitate, unii oameni aducând știri, alții ziare românești introduse clandestin. Aici Boiță interpreta, pe harta militară, desfășurarea luptelor.
„Până în 28 octombrie 1915, când am fost arestat, am reușit să mă strecor prin cele mai gingașe afaceri, deși ofițerii honvezi veneau chiar la «Cârciuma Roșie»”, mărturisea el.
Reținut la Timișoara
Pe lângă zona Brașovului, Boiță a îndeplinit misiuni și în alte regiuni ale imperiului. Trimitea permanent informații despre trupe, echipamente și deplasări strategice. La Timișoara, adulmecat de poliție, a încercat să se ascundă schimbându-și vestimentația, dar a fost totuși reținut. Alibiul său, pregătit dinainte, l-a salvat.
A prelevat chiar și pământ de pe roțile tunurilor germanilor, pentru a verifica, prin experți români, proveniența unităților deplasate. Analiza a confirmat că proveneau din Galiția și din zona Varșoviei.
Cum a fost descoperită rețeaua
Autoritățile maghiare l-au prins pe fir după o percheziție secretă în casa lui David Pop. Aici a fost găsit un carnețel cu numele colaboratorilor. Pop, speriat de perspectiva condamnării, a cedat și a furnizat informații, devenind agent dublu. A fost începutul destrămării rețelei.
În restaurantul „Eremias”, Pop a fost abordat de un subofițer român, Stoica, care l-a atras în spionaj. Ulterior, l-a cunoscut și pe locotenentul Georgescu. Rețeaua brașoveană a trimis între iunie și octombrie 1915 douăzeci și două de rapoarte, schițe și hărți.
Calvarul închisorii
Arestat în 21 octombrie 1915, Boiță a fost închis în condiții inumane. I-au fost arestate și soția și fiica minoră. Timp de doi ani și opt luni nu a știut nimic despre ele. Era ținut în celule întunecoase, legat în fiecare seară cu mâinile la spate. A slăbit până la 42 de kilograme.
Opt membri ai grupului au fost condamnați la moarte. Inclusiv David Pop, trădătorul, dar pedeapsa lui a fost ulterior comutată.
Până în 27 octombrie 1918, Boiță a trăit zilnic cu frica execuției: „Așteptam din zi în zi, din moment în moment, să se deschidă ușa celulei ca să fiu transportat la locul execuției”.
Eliberarea și renașterea „Clubului Spânzuraților”
Eliberarea a venit odată cu prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Boiță și ceilalți condamnați au fost amnistiați. Ulterior, au înființat Asociația „Martirii Neamului”, cunoscută drept „Clubul Spânzuraților”. Printre membri s-au numărat și personalități precum Gheorghe Pop de Băsești, Ioan Suciu, Onisifor Ghibu și Ilie Măcelaru.
Viața după război
Reabilitat, Simion Boiță a ales o viață discretă. Cabinetul său de avocatură a funcționat în Piața Sfatului, pe Șirul Inului nr. 30. Nu a lăsat memorii, dar dosarele sale din arhivele austro-ungare și relatările epocii îi confirmă rolul crucial.
Un personaj discret, dar esențial
Simion Boiță nu a fost un personaj spectaculos, dar a fost un pion esențial într-un război al nervilor și al ideilor. Povestea lui reflectă sacrificiul unei generații care a riscat totul pentru un ideal ce părea aproape imposibil: unirea Transilvaniei cu România.
Astăzi, la peste un secol distanță, numele lui merită readus în lumină – nu doar ca martor, ci ca participant activ la istoria noastră.
