Ziua Unirii este sărbătorită pentru prima dată prin drumuri de mare viteză, care leagă Muntenia de Moldova şi Oltenia de Dobrogea. Asta a declarat luni șeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, citat de agerpres.ro.
Ceea ce nu spune șeful de la drumuri: Transilvania, mai așteaptă.
“1 Decembrie 2025, Ziua Unirii, sărbătorită pentru prima dată printr-o infrastructură rutieră de mare viteză, care leagă Muntenia de Moldova şi Oltenia de Dobrogea! Este prima sărbătoare naţională în care între cele două regiuni istorice, Muntenia şi Moldova, se circulă în regim de autostradă (A3 – A7) pe aproximativ 200 km între Bucureşti şi Focşani, iar până la finalul anului intenţionăm ca circulaţia să fie deschisă pe autostradă până la Adjud”, scrie Pistol pe pagina sa de Facebook, conform economedia.ro
În urmă cu 4 zile, pe 27 noiembrie 2025, a fost inaugurat Lotul 3 Pietroasele – Buzău de 13,9 km, al Autostrăzii A7. Acesta a fost ultimul tronson pentru ca de la București la Focșani, șoferii să conducă doar pe autostradă.
Cristian Pistol spune că 1 Decembrie 2025 marchează și o altă premieră: finalizarea ultimilor kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești. Acest lucru permite circulația pe 465 km de drum de mare viteză între Craiova și Constanța
AUTOSTRADA PESTE MUNȚI, ÎN AȘTEPTARE
Va exista cândva și autostradă între Ploiești și Brașov. Dar Directorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) nu a putut să dea un termen.
“Mi-e greu să mă pronunț în momentul de față, vedeți care e situația și cu finanțările. Un orizont putem avea în momentul în care închidem studiul de fezabilitate, când avem indicatorii aprobați, doar atunci putem discuta de un orizont de execuție a acestei autostrăzi”, a spus Gabriel Budescu, citat de economedia.ro
Mai repede va fi gata Autostrada Pitești Sibiu. Cristian Pistol, șeful CNAIR, crede că 2028 este anul în care și Transilvania va fi legată de Muntenia.
”Ar trebui să circulăm doar pe autostradă, pe tot ce înseamnă Cluj – București – Constanța, începând cu 2028″, spunea Cristian Pistol în luna august, conform Agenția de presă Rador.
Iar autostrada Târgu-Mureș – Iași – Ungheni este estimat a fi finalizată în 2030.
