Procurorii DNA au făcut percheziții, miercuri dimineața, la domiciliile și sediile șefilor Consiliilor Județene din PSD și PNL din Bistrița-Năsăud și Sălaj. Anchetatorii cercetează achiziții publice trucate, care ar constitui fapte de spălare de bani.
Contracte mari atribuite pentru 2 companii
În dosar este vizat baronul PNL Dinu Iancu Sălăjanu, președintele CJ Sălaj, a transmis G4media.
De asemenea, vizat este și șeful PSD al CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Dosarul vizează companiile de construcții Dimex și Frasinul care au semnat contracte mari din bani publici, spus surse G4media și Bistrițeanul. Astfel, și la cele două companii procurorii au făcut percheziții, dar și la notarul Vaida Marsineta, fosta soție a lui Radu Moldovan.
Baronul PSD se afla acasă în momentul descinderilor și a colaborat cu anchetatorii. Aceștia au percheziționat mașina sa și pe cea a soției sale, scrie Bistrițeanul.ro.
Dimex este implicată în construcția centurii Clujului, iar Frasinul în construcția centurii Comarnic.
Baronul PSD, unul dintre cei mai influenți lideri
Radu Moldovan este unul dintre cei mai puternici lideri PSD. Are o influență politică majoră asupra multor organizații PSD din Transilvania. El a fost adesea acuzat în presa locală și națională că are un stil „baronial” de conducere, adică ar avea control absolut asupra resurselor județene, alocări preferențiale și lipsă de transparență, scrie AK-24.
Radu Moldovan a fost cercetat de DNA și pentru decontări suspecte la lucrări rutiere, precum drumul Ilva Mică – Măgura Ilvei, prejudiciu estimat la 3 milioane lei, într-un dosar din 2019.
Dinu Iancu Sălăjanu, șeful CJ Sălaj din PNL are mai multe terenuri în județul Sălaj, 7 terenuri intravilane, unul agricol și 4 imobile.
69 de percheziții în 5 județe
În total, procurorii au făcut 69 de percheziții în 5 județe (Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București). Vizate sunt sediile PSD și PNL din Bistrița-Năsăud și Sălaj. Mai mult, DNA a transmis că se fac percheziții și în Franța.
„Sunt efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez”, este menționat în comunicatul DNA.
De asemenea, procurorii anchetează infracțiuni de corupție, respectiv spălare de bani în achizițiile publice.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj”, a transmis DNA.
La percheziții au participat și anchetatori din Brașov.
