O dronă rusească a survolat sâmbătă seara spațiul aerian românesc în apropierea localității Chilia Veche. România a ridicat două avioane de luptă F-16 care au urmărit-o.
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE A RIDICAT DOUĂ AVIOANE ÎN URMĂRIREA DRONEI
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat la Antena 3 că, deși piloții aveau autorizație de a distruge drona, aceștia au ales doar să o urmărească.
„N-a fost doborâtă, radarele au interceptat-o și au văzut-o venind spre spațiul nostru aerian, avioanele s-au ridicat și au văzut-o, au fost foarte aproape s-o dea jos. Drona, zburând foarte jos, la un moment dat a plecat în Ucraina, astea sunt informațiile pe care le avem acum, că drona a ieșit din spațiul aerian înapoi în Ucraina.Vreau să clarific un detaliu – din punct de vedere legal, legea 73, cea trecută de Parlament cu mult balamuc, permite Armatei Române să dea jos dronele care intră în spațiul aerian, deși piloții au avut această aprobare, puteau să dea jos aceste drone, dacă ar fi cazul. A fost una singură. Au mai fost cazuri în care am ridicat avioanele, avem provocări din partea Rusiei cam la fiecare săptămână, noi dăm comunicate de fiecare dată când le vedem.”
Drona a survolat spațiul nostru aerian timp de 15 minute, conform Digi24. Sâmbătă seara, mai multe drone rusești au atacat infrastructura ucraineană de pe Dunăre.
THE GUARDIAN A DEDICAT PAGINA DE DESCHIDERE A SITE-ULUI DE DUMINICĂ UNUI MATERIAL DESPRE DRONA CARE A SURVOLAT ROMÂNIA
Cotidianul britanic The Guardian dedică, în deschiderea de duminică a site-ului, un material amplu despre pătrunderea dronei rusești în spațiul aerian al României, sâmbătă, în timpul unui atac asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.
„România a devenit cel mai recent stat membru NATO care a raportat o incursiune a unei drone în spațiul său aerian, Polonia trimițând avioane ca răspuns la noi atacuri ale dronelor rusești chiar peste graniță, în Ucraina”, scriu jurnaliștii britanici, conform HotNews.
AVERTISMENTUL LUI ZELENSKI
Președintele Ucrainei a avertizat că Rusia își extinde în mod deliberat operațiunile cu drone și că Occidentul trebuie să răspundă cu sancțiuni mai dure și o cooperare mai strânsă în domeniul apărării.
„Armata rusă știe exact unde se îndreaptă dronele sale și cât timp pot opera în aer. Rutele lor sunt întotdeauna calculate. Acest lucru nu poate fi o coincidență, o greșeală sau inițiativa unor comandanți de nivel inferior. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia – și exact așa acționează ei. La început, pași mici, iar în cele din urmă, pierderi mari.”
Ucraina a propus partenerilor săi un sistem de apărare aeriană comun, care să acționeze ca un zid de protecție împotriva dronelor rusești.
ȘI POLONIA A FOST ÎN ALERTĂ
Tot sâmbătă noapte, Polonia a anunțat că ea și aliații săi NATO au desfășurat elicoptere și aeronave când dronele rusești au lovit Ucraina, nu departe de granița sa.
Vă reamintim că, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe drone rusești au pătruns pe teritoriul Poloniei. Premierul Donald Tusk a precizat că nu au existat victime. Cu toate acestea, el a solicitat invocarea articolului 4 al NATO.
