România a evitat retrogradarea la junk, cu perspectivă negativă, și ocupă ultima treaptă din clasamentul țărilor recomandate pentru investiții, arata raportul agenției de rating Standard & Poor’s.
Criza politică pune în pericol economia din țară
Criza politică este cea care ar fi putut scădea ratingul României, având în vedere că din lună mai nu avem un guvern cu puteri depline, potrivit știrileprotv.
„România își menține traiectoria de consolidare fiscală în 2026, deși, după moțiunea de cenzură din luna mai, nu s-a ajuns încă la un acord pentru formarea unui nou guvern”, este concluzia S&P.
Agenția de rating a avertizat că România nu a scăpat de o retrogradare. De asemenea, procesul anevoios de formare a guvernului ar putea pune în pericol reducerea deficitului în 2027 și 2028.
Riscurile retrogradării țării ar fi dobânzi mai mare sau încrederea scăzută a investitorilor.
„Vedem riscul ca eșecul implementării unei traiectorii fiscale și politice credibile nu doar să pericliteze consolidarea bugetară, ci să intensifice și riscuri mai largi, cum ar fi deteriorarea încrederii investitorilor, creșterea costurilor de finanțare și amplificarea presiunilor asupra balanței de plăți”, se mai arată în raport.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că România are nevoie să încheie anul 2026 în țintele stabilite.
„Reconfirmă încrederea agențiilor în parcursul execuției bugetare a României în anul 2026. Avem nevoie în primul rând să închidem 2026 în țintele stabilite, așa cum ne-am angajat și să prezentăm un buget care să conțină măsuri credibile pentru 2027”, a spus Alexandru Nazare.
Deficitul a coborât cu aproape 27 de miliarde de lei, în primele 8 luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, a transmis Ministerul Finanțelor.
Este vorba despre o reducere de la 4,51% la 2,98%, ca pondere din PIB.
România a evitat la limită retrogradarea la junk în 2026
Și celelalte două agenții de rating, Fitch și Moody’s, au evaluat România cu perspectivă negativă. Adică țara noastră nu este încă sigură pentru investiții.
Retrogradarea ar trimite România la categoria junk, asociată cu un risc mare pentru investitori și costuri mai ridicate de împrumuturi.
