Cele două variante propuse de Guvern privind reforma administrației locale au generat „așteptare” în rândul instituțiilor din Brașov.
Variantele Executivului se referă la reducerea de 40% sau 45% din numărul maxim de posturi aprobate.
Poliția Locală nu a primit nicio înștiințare oficială
În documentul postat, marți, pe site-ul Guvernului, cu simularea reformei la nivel de tăiere efectivă cu 10%, se vede că de la Poliția Locală din Brașov ar urma să plece acasă 55 de angajați. Asta dacă s-ar aplica formula 1 polițist local la 1.200 de locuitori.
Mădălin Șuraru, directorul Executiv al Poliției Locale Brașov, ne-a transmis că așteaptă decizia pentru a vedea ce este de făcut. Poliția Locală nu a primit în mod oficial astfel de date.
„Până la momentul de față nu am primit o înștiințare oficială sau să fi participat la discuții de acest fel în care să ni se aducă la cunoștință o astfel de prevedere”, a declarat Mădălin Șuraru.
Primăriile și reforma de București
Tot în documentul Guvernului este menționat că primăriile din Săcele, Râșnov și Zărnești, după tăierea posturilor, instituțiile ar mai avea nevoie de oameni. Pentru că proiectul spune că numărul angajaților de acum este mai mic decât varianta „tăiată”
- În Săcele ar mai trebui 59 de angajați,
- În Râșnov, 38 ar mai trebui angajați
- În Zărnești, 32,5 de viitori angajați
Pentru Zărnești apare această „ciudățenie”, cu 32,5. Dar asta pentru că Zărneștiul ar fi raportat 94,5 posturi ocupate. Cel mai probabil, unul dintre posturi este cu jumătate de normă, 4 ore în loc de 8 ore.
Angajații din primăriile Săcele și Zărnești nu știau despre aceste informații și nici ce se va întâmpla în viitor. Am vorbit cu reprezentanții lor și așteaptă o comunicare oficială. Pentru proiect, nu vor să se pronunțe.
Legat de reforma administrației publice locale, mii de angajați din alte primării fac grevă, iar Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a amenințat cu greva generală.
La Primăria Brașov încă nu s-a discutat despre intrarea în grevă, după cum ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.
Iar cu privire la proiectul prezentat de Ilie Bolojan, răspunsul se lasă așteptat de la Primăria Brașov.
Nici președintele Consiliul Județean nu a comentat proiectul de la Palatul Victoria.
Toată lumea așteaptă. Ce așteaptă? O comunicare oficială referitoare la posibilele tăieri ale posturilor. Ce a transmis premierul și ce a pus chiar Guvernul României pe site nu sunt considerate comunicări oficiale.
