Promovat ca un complex exclusivist de cinci stele, proiectul Nordis Sinaia nu a trecut niciodată de faza lucrărilor de consolidare a terenului.

În locul ansamblului promis cumpărătorilor se află astăzi un șantier abandonat. Iar autoritățile locale spun că dezvoltatorul nu a obținut niciodată autorizația de construire, scrie Libertatea.

Primăria: nu a existat autorizație de construire

Lucrările au început în 2021, după emiterea unei autorizații pentru ziduri de sprijin și organizarea șantierului. Însă aceasta nu permitea construirea hotelului și a apartamentelor promovate către clienți.

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, susține că dezvoltatorul nu a solicitat niciodată autorizația necesară edificării complexului.

„Hăul acela va rămâne mult timp acolo, cu siguranță. Nu s-a mai interesat nimeni, absolut nimic, zero, zero”, a declarat edilul pentru Libertatea.

Acesta a adăugat:

„Asta a fost șmecheria pe care au făcut-o. Au cerut o autorizație de consolidare înainte să sape și ei au prezentat-o ca și când ar fi avut autorizație de construire. Dar nu au avut autorizație (n.r. – de construire) pentru că nu au cerut-o niciodată.”

Proiect abandonat și anchetă în desfășurare

Nordis Sinaia era prezentat ca un ansamblu rezidențial și hotelier de cinci stele, cu 226 de unități și facilități premium.

Prețurile porneau de la peste 209.000 de euro plus TVA și ajungeau la peste 470.000 de euro plus TVA pentru apartamentele mari și penthouse-uri.

Potrivit administratorului judiciar CITR, costurile pentru consolidarea terenului au depășit de peste patru ori estimările inițiale. Asta fără ca proiectul să ajungă în faza construirii propriu-zise.

Între timp, dosarul Nordis este anchetat de DIICOT. Procurorii investighează presupuse infracțiuni de:

  • constituire a unui grup infracțional organizat
  • delapidare
  • înșelăciune
  • spălare a banilor
  • alte infracțiuni economico-financiare

Puteți citi articolul mult mai detaliat pe Libertatea.