Brașovul ar putea avea trei tronsoane noi de piste de biciclete. În ședința de vineri a Consiliului Local va fi propus spre aprobare setul de indicatori tehnico-economici pentru proiectul „Calea Verde a Municipiului Brașov – Conectarea Ariilor Majore de Teren prin Soluții de Transport Ecologic”. Proiectul presupune conectarea zonei comerciale din cartierul Astra cu zonele rezidențiale Astra, Florilor și Scriitorilor.
PROIECT ÎNCEPUT ÎN 2021
Primăria a semnat contractul pentru realizarea documentației tehnico-economice încă din 2021, conform referatului de aprobare al proiectului.
Proiectul prevede realizarea unei artere „verzi” a Municipiului Brașov. Lungimea totală a celor trei tronsoane va fi de 3,3 km. Acestea vor uni zona comercială de pe Calea București cu zonele din apropierea ariilor rezidențiale. Pistele de biciclete vor fi, pe alocuri, cu dublu sens, atunci când spațiul permite, iar în alte zone vor fi cu sens unic, pe partea dreaptă a drumului. Pistele aflate pe partea carosabilă vor fi separate de benzile auto prin separatoare.
Cele trei tronsoane vor fi:
-
Tronsonul 1: Calea București, din zona Carrefour, spre Bd. Saturn
-
Tronsonul 2: Bd. Saturn, de la stația capăt de linie, până la intersecția Gemenii
-
Tronsonul 3: Bd. Alexandru Vlahuță, intersecția ITC (joncțiunea cu Traseul 1)
„CALEA VERDE” PESTE SPAȚIUL VERDE
Pentru fiecare dintre aceste trasee au fost propuse mai multe soluții tehnice, astfel încât pistele de biciclete să nu încurce traficul rutier sau pietonal.
„Interesantă” este soluția propusă pentru tronsonul 1, Calea București – Bulevardul Saturn. Aceasta prevede ca pista de biciclete să treacă peste spațiul verde:
„Tronsonul 1: Calea București, din zona Carrefour, spre Bd. Saturn.
S-a optat pentru pistă cu dublu sens, cu lățimea de 2,50 m, amenajată în afara părții carosabile, pe Calea București, pe fâșia de spațiu verde, paralel cu trotuarul existent.”
Practic, Primăria va afecta spațiul verde pentru a realiza o „cale verde”, ceea ce reprezintă o contradicție în termeni.
Soluțiile pentru celelalte două tronsoane sunt mai logice și deja aplicate în mai multe orașe din România.
Pe tronsonul 2 vor fi amenajate piste unidirecționale pe ambele părți ale străzii. Acestea vor avea o lățime de 2,5 m și vor fi amplasate în afara părții carosabile. Pentru a obține această lățime, o mare parte a trotuarelor existente va fi relocată.
În referatul proiectului nu este specificată soluția pentru tronsonul 3, până la ITC.
Pentru asigurarea unei bune conectivități între trasee, este prevăzută menținerea pistei cu dublu sens între Calea București și str. Minerva, pentru corelarea cu proiectul „Piste pentru biciclete – Traseul 1”.
CÂT VA COSTA ȘI CÂT VA DURA EXECUȚIA
Conform Primăriei, costul proiectului este de 16.227.079,62 lei fără TVA (19.581.386,83 lei cu TVA). Durata totală estimată a execuției este de 12 luni, conform graficului de eșalonare elaborat de proiectant. 12 luni din momentul începerii construirii propriu-zise.
BRAȘOVUL AR PUTEA AVEA UN SISTEM DE BIKE-SHARING
În memoriul tehnic realizat de firma Bombaco este menționat faptul că, odată cu proiectarea pistelor, a fost proiectat și un sistem de bike-sharing.
Acesta ar putea include două stații de închiriere, fiecare cu o capacitate de 50 de puncte de ancorare. Numărul de biciclete va fi însă mai mic decât numărul punctelor, pentru a permite redistribuirea lor între stații.
Astfel de sisteme există deja în orașe precum Sibiu, Cluj-Napoca sau București. Utilizatorul plătește o sumă modică printr-o aplicație sau un site web, deblochează bicicleta, iar la finalul perioadei de închiriere trebuie să o ancoreze într-o stație.
MASTERPLANUL VELO
În 2023, Primăria Brașov anunța că a obținut finanțare prin PNRR pentru patru trasee care fac parte din masterplanul velo. Acestea însumau aproape 17 km.
Am discutat în august cu fostul primar, Allen Coliban, despre ce s-a întâmplat cu aceste proiecte:
„Primele două trasee (Traseul 1 și Traseul 2) trebuiau să fie gata la finalul lui 2024, dar au marcat întârzieri în execuție. Traseul 1 începuse lucrările (în zona Meșotă și pe Bd. Victoriei), dar au fost apoi suspendate de Scripcaru fără explicații. Ambele aveau finanțare prin POR.
Cele din PNRR ajunseseră la licitația de PT + execuție, licitații anulate la începutul anului 2025. Practic, sunt șase proiecte diferite, cu contracte de finanțare europeană semnate.”
Primăria are în plan acum realizarea a doar trei dintre traseele din masterplan.
În august, reprezentanții municipalității au transmis că o mare parte din aceste piste va fi realizată pe benzile destinate autobuzelor. Tot atunci, au precizat că proiectul așteaptă avizul Poliției. Acesta pare că întârzie încă, întrucât pistele nu au fost amenajate până în prezent.

