PRIMELE 48 DE ORE DE „LOW GEAR BALKAN SPECIAL 2025”. Expediția cu mașini vechi prin ochii reporterilor brasovenii.ro

Primele două zile ale expediției LowGear Balkan Special 2025 au adus soare, viteză neașteptată pentru o Dacie, improvizații mecanice ingenioase și multe peripeții. 

Ziua 1 – De la Aerodromul Sânpetru la Brezoi: improvizații și un tunel blocat

Prima zi a expediției LowGear Balkan Special 2025 a început cu soare, entuziasm și… o mică eroare de orientare.

La scurt timp după plecarea de la Aerodromul Sânpetru, traseul a fost… ratat temporar, dar echipajul nostru a reușit să recupereze rapid și chiar să ajungă înaintea altora pe segmentul A3 Cristian-Râșnov. Acolo, Dacia noastră din 2003 a surprins plăcut: a atins 125 km/h, demonstrând că încă mai are resurse sub capotă, cel puțin pe linie dreaptă.

Prima „avertizare tehnică” a venit destul de repede. Sergiu a vărsat energizant pe covorul original al mașinii, adăugând o aromă sintetică peste deja omniprezentul miros de benzină veche. Un incident minor, dar care avea să fie doar începutul unei zile pline.

În Bran, așteptat ca de obicei cu aglomerație de weekend, mașina a semnalat probleme de răcire. Becul de apă s-a aprins în mijlocul traficului, obligându-ne la o oprire tehnică cu Castelul Bran în fundal. Pornirile și opririle frecvente, specifice traficului din zonă, nu au fost deloc prietenoase cu motorul Daciei.

După remedierea provizorie a situației, la doar câțiva kilometri, ne-am dat seama că am mers cu ochelarii de soare ai lui Victor uitați pe plafonul mașinii. Cumva, au rămas acolo. Dovadă că aerodinamica Daciei nu creează curenți puternici.

BECUL DE LA APĂ, DUȘMANUL NUMĂRUL UNU

Problemele tehnice au continuat în zona Cheile Dâmbrăvicioarei, unde s-a defectat robinetul de la calorifer. Soluția a venit rapid: am scurtat circuitul apei și am conectat furtunul la retur, cu sprijinul echipajului cu Passat și al celor din Echipa Bucșă. Improvizația a funcționat, dar a fost clar că va fi nevoie de o reparație mai serioasă.

Pe drum spre Mausoleul Mateiaș, becul de apă a continuat să se aprindă, iar farul din dreapta a cedat. La fiecare semafor, drumul fiind în reparații, Victor s-a dat jos din mașină și a făcut vânt Daciei, cu ajutorul evantaiului meu.
La Mausoleu am constatat că borcanul de răcire era aproape gol. După completare și aerisire, traseul a fost reluat cu prudență.

Ajunși la Câmpulung, am făcut o oprire la Muzeul Automobilului Românesc. Acolo, ne-am întâlnit cu o doamnă din fanclubul Oltcit, care îl aștepta pe George, unul dintre colegii de expediție. În așteptarea lor, am mers la garajul ei pentru a lua o țeavă necesară refacerii circuitului de apă.

Cu niște coliere noi și o sursă sigură de lichid de răcire, improvizația de dimineață a fost înlocuită cu o soluție ceva mai durabilă. După toate astea, băieții au jucat fotbal cu trei copii din cartier, fericiți că am obținut piesele potrivite.

După Câmpulung, drumul a continuat spre Brezoi, cu un scurt ocol pe lângă Viaductul Topolog. Ne-am aventurat pe o porțiune de off-road care promitea un traseu mai scurt cu cinci minute, conform aplicației de hărți.

PROBLEMA TUNELULUI

Realitatea a fost alta. Traseul, complet neoficial, a trecut printr-o zonă împădurită, cu teren accidentat, crengi căzute și câteva gospodării izolate. În mod repetat ne-am întrebat cum reușesc localnicii să circule zilnic pe acel drum. La capătul acestui segment, am ajuns la un tunel care, teoretic, ar fi trebuit să ducă spre viaduct. Practic, era blocat.

Acolo am întâlnit alte 4‑5 echipaje din expediție, care ne-au povestit că stăteau de aproximativ trei ore după ce primele mașini intrate au destabilizat pietrișul, făcând înaintarea imposibilă.

Salvarea a venit în cele din urmă de la un Suzuki Vitara și un Mitsubishi Pajero din aceeași expediție. După ce am ascultat peripețiile lor, am abandonat ideea de a traversa tunelul și am pornit împreună spre destinația finală a zilei.

Campingul din Brezoi ne-a întâmpinat târziu, în jurul orei 23:00. Corturile au fost montate rapid, cina a fost compusă din conserve, iar ziua s-a încheiat cu povești, planuri pentru ziua următoare și câteva acorduri de chitară, cântate de Mihai, care a transportat instrumentul în Oltcit.

Urma o zi la fel de plină, cu destinația Valea Jiului și o oprire mult așteptată la Lacul Vidra. Dar, înainte de toate, era nevoie de odihnă, după o zi lungă, plină de reparații, improvizații și kilometri cu sufletul la gură.

@brasovenii.ro Cam așa a decurs Ziua 1 de LowGear Balkan Special 2025. Am pornit din Brașov și seara am ridicat corturile la Brezoi. Pe drum am avut mai multe incidente, dar nimic ce ne-a oprit, între timp alte echipaje au fost tractate. #brasov #brasovenii #brasov🇷🇴 #brasovromania #brasovdepoveste #romania #romania🇷🇴 #brasoveniiro #presa #stiri #stiriromania #stiribrasov #jurnalism #voceacomunitatii #redactie #investigatii #reportaje #reportaj #lowgearspecial #lowgearbalkanspecial2025 #lowgear #dacia ♬ original sound – brasovenii.ro

ZIUA 2 – TRASEU CU MULTE SURPRIZE

Această secțiune a fost redactată de Valentin Anca.

Duminică dimineață a fost forfotă mare. Motoare turate, zgomote metalice și o căldură care pătrundea puternic prin cortul lui Miță, fabricat în anii 1930, moștenire de la bunicul său.

Strângem corturile, pregătim bagajele și ne apucăm de umblat la bătrâna Dacie. Nu a mai fost foarte mult de lucru, ne-am asigurat că burduful de la planetară este în regulă, curățăm puțin mucegaiul acumulat la marginea portbagajului, punem bagajele și plecăm. Victor conduce. Împreună cu noi mai sunt două echipaje: Goblinii care conduc o Dacia Solenza din 2005 și băieții cu  VW Passat B5.

De la Brezoi până la începutul traseului de offroad am mers 8 km. Traseul pe care l-am urmat ne ducea din localitate Ciungetu până la Lacul Vidra, în județul Vâlcea. Un traseu total de 23 de kilometri de offroad. Nimic nu anunța faptul că noi vom merge mult mai mult, de fapt…

PERIPEȚII PE DRUM

La Low Gear sunt patru tipuri de trasee indicate pe hartă. Cel albastru este asfalt. Drumurile indicate cu verde sunt de macadam ușor. Cele cu galben impun anumite provocări. Iar cele roșii impun o mașină bine echipată de offroad, recomandat cu 4×4.

Cum „Furia Roșie” nu corespunde traseelor roșii noi am luat-o până acum doar pe cele galbene, verzi și evident albastre. Traseul de duminică a fost unul galben.

Problemele, vârsta și calitatea autoturismului nostru, cumpărat cu 3500 de lei, nu au întârziat însă să apară. În primul rând, la fel ca și ieri apa a început să fiarbă. La prima astfel de oprire am pierdut Solenza și Passatul, noi am rămas pe loc, ei s-au dus. Prietenii noștri cu Oltcit, ca niște grozavi frați de suferință au rămas cu noi. Ar fi fost bine dacă asta ar fi fost totuși singura dată când mașina se supraîncălzea dar nu a fost așa.

RĂTĂCIȚI PRIN MUNȚI

Drumul, în ciuda pauzelor „oferite” de Dacia noastră, a fost spectaculos. Cu cât urcam mai mult, peisajele erau mai de basm. De sus vedeam piscurile din Parâng, sus și jos o înșiruire de păduri, râuri și câte un mic sat parcă uitat în timp. Ne croim ușor (că doar suntem cu Dacia) drum spre înalturile munților.

Ne-am oprit la o mină abandonată de unde puteam vedea o vedere priveliște parcă desprinsă din Alpii Elvețieni. Cel mai mult pe offroad au condus Sergiu și Victor. Oltcitul a luat-o în față. George Hermean, probabil cel mai mare împătimit al acestor mașini, mergea ca la raliu. Probabil nu o să mă credeți când citiți aceste rânduri,  dar Oltcitul sub conducerea sa zburda cu 90-100 km/h pe dealuri, lăsând în spate un veritabil nor de praf. Din fericire, se oprea să ne aștepte,  noi ne opream mai des decât mergeam.

După o oprire la Castelul de apă Ciunget, am condus eu. Nu am mers nici cinci minute și..ne-am afundat. O pantă foarte abrubtă a oprit Dacia din progresul său. Nu mai puteam înainta, motorul de doar 61 de cai putere nu putea urni mașina. Panta era abrută și plină de bolovani. Băieții cu Oltcitul s-au întors după noi și pentru prima oară am avut inspirația să ne uităm pe hartă. Greșisem drumul.

AM GREȘTI DRUMUL DE ÎNCĂ DOUĂ ORI

Am întors mașina jos cu trista constatare că ne cam cade țeava de eșapament. Probleme pentru mai târziu. Eram în întârziere, trebuia să mergem, cu toate riscurile. Am ajuns pe platoul munților, trecând pe lângă Vârful Frătoșteanu, la 2053 de metri, făcând pe drum și o pauză bine meritată de masă.  Conserve de fasole încălzite sub capota Daciei.

M-am hotărât să retrăiesc experiența de anul trecut și am făcut schimb de locuri cu Miță. M-am urcat în Oltcit știind ce mă așteaptă un tur mai rapid decât unul cu Colin McRae.

Oltcitul zbura la propriu pe traseul plin de bolovani până când poc. Un zgomot metalic, urmat de o săritură a mașinii, de am dat cu capul în plafon. Un bolovan a oprit roata mașinii chiar lângă un cioban. Dacia nici nu se mai vedea. L-am întrebat pe cioban dacă acesta este drumul…nu era.

Am întors Oltcitul la Dacie , am anunțat lumea și m-am urcat la volan. Cinci opriri de câte 10 minute mai târziu eram pe drumul bun. Până când iar am greșit un viraj. Ne-am întâlnit cu niște băieți cu Jeep-uri care ne-au avertizat să nu mergem în față, că nu mai ieșim. Dezamăgiți, supărați și obosiți ne-am întors pe drumul bun.

LACUL VIDRA ȘI STAȚIUNEA ABANDONATĂ

După o coborâre în care am încins bine frânele, în aplauzele domnilor cu Jeep-uri am ajuns la asfalt fără ajutor. Având acum semnal am aflat că, față de noi, alte mașini au avut nevoie de remorcare pe acolo, dar trecuseră cu mult înaintea noastră. Ne-am dus la lacul Vidra, am văzut de la distanță stațiunea părăsită și am făcut o  nesperată baie în lac.

ULTIMA OPRIRE VALEA JIULUI

Drumul până pe Valea Jiului a fost ok pentru Dacie, dar Oltcitul nu a avut noroc. Prima și ce-a mai gravă promlemă a fost provocată cel mai probabil de bolovanul menționat anterior. Roata din dreapta-față avea bătea destul de rău. Trași pe dreapta, constatăm că janta s-a spart într-o gaură prin care intră prezonul. Roata de rezervă aa ajuns unde trebuie și ne-am urnit.

A două problemă, lipsa benzinei, dar s-a rezolvat repede. Sergiu este din zonă, așa că ne-a dus la un restaurant foarte bun, și după o masă prea bună pentru noi, ne-am dus într-un loc de campare de lângă Pasul Vulcan. Nu am ajuns la camping-ul stabilit de organizatori, dar eram prea obosiți să respectăm și asta.

Ziua următoare ne pornim spre Herculane și Orșova.