Primăria Municipiului Brașov schimbă criteriile pentru închirierea locuințelor sociale care aparțin Primăriei. Printre criteriile modificate se numără și cel al venitului minim.

FAMILIILE CU VENITURI SUB 500 DE LEI PER MEMBRU AU ȘANSE MAI MICI

În vederea soluţionării cererilor pentru locuinţe sociale, autorităţile locale  stabilesc felul în care îi departajează pe cei care vor o astfel de locuință.

Legea prevede o serii de criterii obligatorii.  Pentru o evaluare obiectivă și alocarea eficientă a locuințelor  pot fi  introduse de către administrația locală și alte criterii de departajare, dacă numărul solicitărilor, depășește numărul locuințelor disponibile.

Primăria Brașov a publicat criterii noi, valabile pentru anul 2026. Deocamdată, sunt în consultare publică.

În funcție de condițiile îndeplinite, persoana în cauză este punctată sau nu. Acest punctaj ajută la departajarea persoanelor în vederea obținerii dreptului de a închiria astfel de locuințe.

De exemplu: 

Până anul acesta, erau punctate și persoanele sau familiile cu venituri de sub 500 de lei pe cap de membru. Începând de anul viitor, această condiție dispare și au șanse mai mari persoanele sau familiile cu venituri de peste 500 de lei per membru. Așadar, funcționarii primăriei îi încurajează pe oameni să lucreze pentru a avea șanse la o locuință socială. 

CUM SE SCHIMBĂ PUNCTAJUL ÎN FUNCȚIE DE VENITURI

Cei cu venituri de până la 500 de RON per membru de familie vor primi zero puncte. Până în 2025, inclusiv aceste persoane erau punctate astfel:

  • Venituri sub 100 lei – 0 puncte
  • Venit între 101-300 lei – 200 puncte
  • Venit între 301-500 lei – 400 puncte
  • De la 501 la 800 lei și de la 801 la 1100 lei punctajele rămân aceleași respectiv 300 și 150 de puncte.

Se schimbă totuși punctajul pentru cei care au venituri de la 1101 lei. Dacă până acum ei primeau zero puncte, de anul viitor vor primi 50.

VICTIMELE VIOLENȚEI DOMESTICE, 250 DE PUNCTE

Începând cu anul 2026, victimele violenței domestice vor primi 250 de puncte pentru obținerea posibilități de închiriere a unei locuințe sociale.

Tot de anul viitor, familii îndreptățite (familii monoparentale, alte persoane/familii din categorii vulnerabile)  primesc un punctaj mai mare, tot 250 de puncte în plus.

INVALIZII DE GRADUL TREI NU MAI SUNT PUNCTAȚI

Până în 2025, persoanele care sufereau de dizabilități și erau declarați invalizi de gradul trei primeau 50 de puncte. Începând cu 2026 aceștia nu vor mai primi niciun punct. Acest grad de invaliditate permite persoanei respective să muncească jumătate de normă.

Au dispărut de pe lista de criterii și tinerii care au vârsta de până la 35 ani şi sunt absolvenţi de studii superioare.

De asemenea, va dispărea criteriul condițiilor de locuit.

Cei care trăiau în locuințe improprii, cu utilități sau fără, sau în imobile deteriorate. De anul viitor nu va mai exista nici criteriul normei locative, adică numărul de persoane care locuiesc într-o singură cameră.

SE MODIFICĂ VALOAREA CHIRIILOR

Începând cu luna septembrie 2025, noile valori ale chiriilor vor reflecta actualizările determinate în urma aplicării OUG nr. 40/1999, cu modificările și completările ulterioare.  Ordonanța 40/1999 prevede că valoarea chiriilor pentru locuințele sociale nu poate depăși 15% din venitul lunar net. Deocamdată, Primăria Brașov nu a transmis dacă se vor mări sau nu chiriile pentru locuințele sociale. 

ÎN BRAȘOV, TOATE LOCUINȚELE SOCIALE SUNT OCUPATE

DASBV are în administrație 44 de astfel de locuințe într-un bloc de pe Strada Zizinului. Toate aceste apartamente sunt ocupate, transmite purtătoarea de cuvânt al DAS Chelban Monica. Contractul de închiriere locuință socială se încheie pe o perioada determinată de 5 ani cu posibilitatea reînnoirii dacă se îndoiesc criteriile.

„Toate persoanele interesate pot depune solicitări pentru repartizarea unei locuințe sociale,  pe baza criteriilor se analizează și se întocmește lista persoanelor îndreptățite sa primească în anul următor o locuință socială”, spune purtătoarea de cuvânt al DAS.

În 2024 s-au depus pentru anul 2025 un număr 38 de dosare, dintre care 33 au fost admise și 5 respinse.