Primăria Brașov vrea să construiască parcare subterană în Parcul Nicolae Titulescu, pe două niveluri. De asemenea, terenul din parc pentru parcare ar putea fi concesionat pentru o perioadă de 49 de ani.
Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri, 28 august.
Primăria vrea concesionarea terenului parcului și Parcării Regina Maria ca să facă mai mulți bani
Primăria Brașov vrea să construiască parcare subterană sub Parcul Nicolae Titulescu, din Centrul Brașovului. Ar putea avea 2 niveluri, adică aproximativ 440 de locuri de parcare. În plus, primăria vrea ca parcarea Regina Maria, cu 306 locuri, să fie concesionată.
Pentru acest proiect, primăria are 3 scenarii:
Primul este legat de concesionarea terenului Parcului Titulescu pentru construirea și operarea parcării subterane pe o durată de 49 de ani.
Al doilea scenariu este concesionarea terenului parcului, dar și a Parcării Regina Maria timp de 15 ani.
Ultimul scenariu, considerat cel mai optim de reprezentanții primăriei, ar fi concesionarea terenului parcului și Parcării Regina Maria pentru 49 de ani.
Scenariul al treilea este considerat cel mai optim pentru că ar aduce mai mulți bani la bugetul local.
„Scenariul 3 este recomandat ca varianta optima, generând cel mai ridicat flux de numerar și cele mai mari venituri la bugetul local din redevența pe întreaga perioada de concesionare, asigurând totodată valorificarea completă a patrimoniului public”, potrivit referatului de aprobare a hotărârii Consiliului Local.
Pentru parcarea subterană din parc, primăria ar primi:
- 6% pentru încasări brute anuale de până la 2.800.000 euro;
- 10% pentru tranșa de încasări brute cuprinsă între 2.800.000 și 3.000.000 euro;
- 15% pentru tranșa de încasări brute care depășește 3.000.000 euro.
Pentru Parcarea Regina Maria ar primi:
- 6% pentru încasări brute anuale de până la 1.600.000 euro;
- 10% pentru tranșa de încasări brute cuprinsă între 1.600.000 și 2.500.000 euro;
- 15% pentru tranșa de încasări brute care depășește 2.500.000 euro.
Brașovul nu are suficiente locuri de parcare
Construcția parcării subterane în parc este justificată de lipsa locurilor de parcare și de necesitatea reamenajării urbanistice a zonei. În 2021 erau 89.819 locuri de parcare inventariate, iar numărul autoturismelor era de 94.897. Brașovul se află pe locul 2 din țară la numărul locurilor de parcare, dar eficiența acestora îl poziționează pe locul 7.
În centru, în special în cursul zilei, gradul de ocupare este de 90-95%. Circa 28% din mașinile parcate aici sunt din alte județe sau chiar din străinătate.
Proiectul parcării subterane din 2019 revine și în 2026
Nu este prima oară când Primăria Brașov lansează acest proiect. În 2018, parcarea subterană din Parcul Nicolae Titulescu a ajuns în faza de pregătire a documentațiilor pentru 700 de locuri de parcare, scria Brașov Metropolitan la acea vreme.
La sfârșitul anului 2018, George Scripcaru voia o parcare mai mare, de 2.000-3.000 de locuri de parcare, nu 700 și susținea că este „simplu și ușor de realizat”, potrivit Brașov Metropolitan.
Pentru acest proiect era nevoie de circa 8 milioane de euro, dar pentru parcarea de 700 de locuri.
În 2019, USR a organizat o dezbatere publică „Parc sau Parcare”, la care a participat și Nicușor Dan, conform BZB.
La 6 ani distanță, în proiect apar mai puține locuri de parcare, aproximativ 440.
Proiectul nu a ajuns la execuție, dar Scripcaru se pare că nu a renunțat la idee. Vrea să distrugă unul dintre cele mai mari și cel mai vizitat parc din municipiu, pentru parcarea subterană.
