Primăria Municipiului Brașov a semnat protocolul de colaborare cu Fundația Metropolis. Municipalitatea va sprijini financiar fundația pentru proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Primăria va sprijini Fundația Metropolis pentru modernizarea Secției de Oncologie

Reprezentanții Primăriei au semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții Fundației Metropolis și ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov pentru modernizarea și dezvoltarea Secției de Oncologie Medicală și pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din cadrul acesteia. Documentul a fost aprobat anterior în Consiliul Local, în ședința din 29 aprilie.

Astfel, Primăria va contribui financiar la modernizarea acestui spital, aflat într-o clădire din proprietatea municipiului.

Fundația Metropolis va finanța modernizarea noii Secții de Oncologie de la Spitalul Tractorul, iar Primăria se va ocupa de lucrările de eficientizare energetică, reparațiile la acoperiș, refacerea fațadelor și modernizarea infrastructurii exterioare. Primarul Brașovului a spus că a dat dispoziție pentru elaborarea documentației tehnice necesare, astfel încât lucrările să înceapă cât mai curând.

Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Dan Grigorescu, finalizarea acestui proiect va determina creșterea încrederii pacienților în sistemul medical brașovean. Astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să caute alternative în alte centre medicale.

„Doresc să subliniez faptul că, în acest moment, sunt create toate premisele pentru ca pacienții cu patologie oncologică să beneficieze, după finalizarea lucrărilor, de condiții net superioare de tratament și îngrijire. Sunt convins că aceste îmbunătățiri îi vor determina pe cei care au nevoie de serviciile Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov să aibă mai multă încredere în sistemul medical brașovean și să nu mai fie nevoiți să caute alternative în alte centre medicale. După finalizarea proiectului, pacienții Secției de Oncologie Medicală vor beneficia nu doar de condiții moderne de spitalizare, ci și de avantajele integrării într-un complex medical mult mai bine organizat”, a declarat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Dan Grigorescu.

După finalizarea lucrărilor, pacienții Secției de Oncologie Medicală vor beneficia de un cadru medical complet integrat, care include secții de medicină internă, chirurgie, imagistică medicală, terapie intensivă și servicii paliative, toate reunite în același complex medical.

Fundația Metropolis dorește continuarea proiectelor la Brașov

Reprezentanții fundației au subliniat importanța implicării în cât mai multe proiecte în Brașov.

„Am primit mai multe solicitări din partea spitalelor din Brașov, iar noi ne bucurăm că nu suntem la primul proiect realizat aici. În urmă cu doi ani ne-am implicat într-un proiect de renovare, tot la Spitalul Tractorul, iar deschiderea și sprijinul comunității brașovene ne-au dat încrederea să mergem mai departe cu alte investiții importante pentru sistemul medical local.

În urma solicitărilor primite, am decis să ne implicăm în proiectul Secției de Oncologie. Primele fonduri strânse au fost destinate renovării acestei secții, iar după schimbările care au avut loc în cadrul spitalului, proiectul continuă acum la Tractorul. Până în prezent, am reușit să strângem suma de 565.000 de euro și sperăm ca, împreună cu întreaga comunitate din Brașov, să ducem acest proiect la bun sfârșit.

Vreau să îi mulțumesc domnului primar pentru deschiderea și sprijinul oferit, pentru tot ceea ce a făcut astfel încât acest proiect să poată începe. De asemenea, mulțumesc conducerii spitalului pentru încrederea acordată și tuturor celor care au fost alături de noi până acum. Îi invit pe toți brașovenii care ne urmăresc să rămână alături de noi și să susțină acest proiect în continuare. Îl invit, totodată, să îl urmărească pe Codin Maticiuc, care este sufletul acestui proiect, și să ne sprijine prin toate metodele posibile pentru a reuși să finalizăm această investiție importantă pentru Brașov”, a declarat reprezentantul Fundației Metropolis, Daniel Epure.