Primăria Municipiului Brașov a semnat contractul pentru construcția noului Stadion al Tineretului. Municipalitatea va contribui cu 25% din valoarea proiectului.
Primăria a semnat contractul pentru noul stadion
Noua arenă va fi construită pe amplasamentul actual, pe strada Stadionului nr. 14, și va avea o capacitate de 9.716 locuri.
Proiectul a fost demarat în timpul mandatului lui Coliban, fiind aprobat în Consiliul Local în 2023.
În august 2024, proiectul a fost predat către Compania Națională de Investiții pentru realizarea noului stadion. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici, cu finanțarea CNI și din bugetul local.
După revenirea lui Scripcaru la Primăria Brașov, proiectul a rămas în așteptare.
Întârzierea a fost cauzată de așteptarea îndelungată a banilor de la stat. În 15 august 2026, Guvernul a aprobat peste un miliard de lei pentru construirea a patru stadioane, printre care și cel din Brașov. Pentru acesta este prevăzută suma de peste 156 de milioane de lei. Banii vor veni însă abia în 2028.
Primăria Brașov va contribui cu 25% din valoarea proiectului.
CNI a transmis că municipalitatea va trebui să plătească o cofinanțare de 25% din investiție. Adică 21 de milioane de lei, fără TVA, respectiv 25,4 milioane de lei, cu TVA.
Proiectul a fost conceput astfel încât stadionul să poată fi utilizat nu doar pentru meciuri de fotbal, ci și pentru alte evenimente, inclusiv concerte, spectacole sau expoziții. Sunt prevăzute și funcțiuni complementare, precum spații de loisir, cafenea, restaurant, fitness, servicii, spații verzi și zone destinate petrecerii timpului liber.
Proiectul prevede o suprafață construită totală de aproximativ 6.418 mp și o suprafață desfășurată de 7.747 mp. Sunt prevăzute 151 de locuri de parcare pentru autoturisme și două pentru autocare, precum și peste 2.300 mp de spații verzi amenajate.
Valoarea totală estimată a investiției, conform indicatorilor din studiul de fezabilitate, este de 164,43 milioane de lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de aproximativ 121,52 milioane de lei, inclusiv TVA. Durata totală estimată pentru realizarea investiției este de 24 de luni, dintre care 19 luni sunt prevăzute pentru lucrările de construcții și montaj, iar proiectul va fi realizat de asocierea firmelor BOG’ART, Eren Cons, General Construct și Arcadia AEN Architecture & PM.
Primăria va demola peluzele vechii arene construite în 1937. Noua arenă va fi construită în jurul actualei suprafețe de joc, care va fi păstrată. Soluția aleasă prevede patru corpuri principale – Tribuna 1, Tribuna 2 și cele două peluze – și asigură condițiile necesare desfășurării competițiilor sportive la standardele în vigoare.
