Orașul va fi verde de Crăciun. Municipalitatea a mai cumpărat 74 de brazi pentru a împodobi orașul. Iar pregătirile pentru deschiderea Târgului de Crăciun din 30 noiembrie sunt în toi.
Brazi mai mici pentru împodobirea orașului
Primăria Brașov a mai cumpărat 4 brazi mari, de 8-10 metri, și 70 de brazi mai mici, de 4-5 metri, conform datelor din sistemul de achiziții electronice SEAP.
Brazii mari costă în total 23.936 de lei, iar prețul pe bucată este de 5.984 de lei, fără TVA. Kronstadt a mai transmis că prețul pentru cei 4 brazi mari este la fel ca cel de anul trecut și de acum doi ani.
Cei mici costă 28.000 de lei, iar bucata este 400 de lei, fără TVA. Aceștia vor fi amplasați pe strada Republicii și în Piața Sfântul Ioan, după cum a transmis Regia Kronstadt.
Astfel, cei 74 de brazi au costat aproape 52.000 de lei.
Kronstadt: Operațiunea a fost dificilă
În aceste prețuri sunt incluse toate cheltuielile, precum identificarea arborilor, tăierea, transportul, montarea, dar și demontarea și transportul brazilor după încheierea sărbătorilor.
Regia Kronstadt spune că operațiunile au fost foarte dificile.
„Ținem să precizăm complexitatea operațiunii de recoltare: vârfurile de brad au fost coborâte în sistem de alpinism utilitar și purtate de către oameni pe brațe pentru a le proteja integritatea”, a transmis Regia Kronstadt.
60.000 de lei pentru cel mai înalt brad natural din România
Brașovul are cel mai înalt brad natural, de 31 de metri. A fost amplasat, la fel ca în fiecare an, în Piața Sfatului. Pomul de Crăciun a fost donat de Mitropolia Ardealului și a fost adus din zona de pășune din Poiana Brașov.
Municipalitatea a suportat doar costurile de extragere, transport și montare, după cum a transmis Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
60.000 de lei a costat recoltarea, transportul și montajul bradului, potrivit Regiei Kronstadt.
Târgul de Crăciun din Brașov va fi deschis din 30 noiembrie. Atunci, cele 1,3 milioane de luminițe din oraș vor fi aprinse.
Târgul de Crăciun din Brașov va fi deschis până în 11 ianuarie 2026.
