Radu Adrian, președintele sindicatului „Spiru Haret”, spune că aproape jumătate din profesorii din sindicat boicotează orele de curs. Între timp, miercuri dimineață, sindicatele din învățământ și sănătate au protestat în fața Consiliului Județean.
PREȘEDINTELE SINDICATULUI „SPIRU HARET”: „JUMĂTATE DINTRE PROFESORII DIN SINDICAT BOICOTEAZĂ CURSURILE”
Am discutat cu profesorul Radu Adrian, președintele sindicatului „Spiru Haret”. Acesta ne-a transmis că în urma referendumului unii profesori boicotează, alții își țin orele.
„O parte boicotează, o parte nu. La Brașov din sindacutul„ Spiru Haret” au votat jumătate pentru boicot. Profesorii supraveghează copiii, dar nu fac activitate didactică. În ziua de 8 septembrie au fost și mai mulți care au boicotat.”
REPREZENTANȚII INSPECTORATULUI ȘCOLAR TRANSMIT CĂ ACTIVITATEA SE DESFĂȘOARĂ NORMAL
În schimb, Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, ne-a transmis că potrivit ultimei raportări de miercuri, „în toate unitățile școlare din județul Brașov, activitatea se desfășoară normal.”
PROTEST AL SINDICALIȘTILOR ÎN FAȚA CONSILIULUI JUDEȚEAN
Astăzi, la ora 10:00, în jur de 100 de persoane au protestat în fața Consiliului Județean. Protestatarii sunt sindicaliști din sănătate și educație. Protestul a fost organizat de Cartel Alfa Brașov. Printre sindicatele adunate se numără Solidaritatea Sanitară și Sanitas, din mediul medical, dar și Spiru Haret, din învățământ. „Înarmați” cu fluiere, steaguri și vuvuzele, sindicaliștii au protestat timp de o oră și jumătate. La protest au fost ținute mai multe discursuri în care liderii de sindicat au prezentat nemulțumirile oamenilor.
REVENDICĂRILE PROTESTATARILOR
Sindicaliștii din sănătate au protestat față de măsurile luate de guvern, în special Legea 141/2025, dar și față de Ordonanța „Trenuleț”. Acestea reglementează blocarea posturilor noi și creșterea TVA. De asemenea, ei susțin că au ajuns ca, în unele nopți, să fie un singur angajat pe secție care să îngrijească bolnavii.
Sindicaliștii din învățământ sunt, la rândul lor, nemulțumiți de înghețarea posturilor noi la stat și de creșterea TVA. De asemenea, ei reclamă creșterea normei didactice pe același salariu și comasarea școlilor.
Adrian Radu a criticat dur desființarea bursei de performanță și a spus că orice atac la adresa învățământului este un atac asupra elevilor, care au de suferit.
„Prin aceste măsuri, prin Legea 141, creșterea numărului de elevi cu 2-4 copii în clasă va duce la o scădere a calității. Același lucru se întâmplă prin creșterea cu două ore a normei didactice pentru colegi, iar pentru alți colegi, care au 25 de ani vechime, cu patru ore. Colegii directori, colegii inspectori au mai multe ore de predare, nu mai au acea degrevare. Prin comasările de unități școlare, sunt copii care merg la zeci de kilometri, sunt profesori care merg în 4-5 unități școlare. Sunt colegi care predau biologie, deși ei sunt de geografie, predau și biologie și geografie. Sunt colegi care predau și matematică, și fizică, deși ei sunt de specializare matematică.” a spus Adrian Radu, președintele sindicatului „Spiru Haret”.
PROPUNERILE PROTESTATARILOR
Am vorbit cu președintele Cartel Alfa Brașov, Fănică Gabor despre revendicările protestatarilor. Președintele Cartel Alfa, ne-a comunicat că acestea nu s-au schimbat față de protestul anterior din 27 august.
„Revendicările noastre sunt simple:
• Creșterea salariului minim într-un ritm în care să asigure un trai decent în România.
• Stop distrugerii serviciilor publice.
• Pensii echitabile pentru toți cetățenii din România, nu numai pentru unii.
• Adoptarea legislației în condiții de dialog social.
• Taxare justă pentru toți cetățenii.”
PROTESTELE SE VOR MUTA ÎN BUCUREȘTI
Fănică Gabor a spus că acesta este ultimul protest la nivel local și, dacă nu se va ajunge la dialog între sindicate și guvern, următoarea acțiune de protest va avea loc în Capitală.
PRIMA ZI DE AN ȘCOLAR MARCATĂ DE PROTESTE MASIVE LA BUCUREȘTI
În prima zi a anului școlar, mii de profesori din toată țara s-au strâns în Piața Victoriei la proteste împotriva măsurilor de austeritate din învățământ. Alături de profesori au protestat și elevi, studenți și părinți nemulțumiți, la rândul lor, de Legea 141/2025.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, luni, în direct la Digi24, că nu va susține modificarea legii fiscal-bugetare în contextul actual, chiar dacă învățământul este în fierbere.

