Regulamentul pentru utilizarea locurilor de parcare din Brașov, precum și cel de desfășurare al licitațiilor de atribuire ar putea să se modifice de la anul. Marți, la licitațiile de atribuire a locurilor din Scriitorilor, Directorul Tehnic, Doru Telembeci, a declarat că este posibil ca de anul viitor, locurile de parcare de reședință să poată fi folosite de oricine în anumite intervale orare.
OFICIALII LUCREAZĂ LA UN NOU REGULAMENT
La licitația de astăzi a venit pentru scurt timp și viceprimarul Lucian Patrașcu. I-am întrebat pe el și pe Doru Telembeci dacă, în momentul de față, există planuri pentru a schimba felul în care se fac licitațiile, astfel încât oamenii să nu mai stea atât.
„Deocamdată avem un plan la nivel de executiv, care va fi ulterior pus în dezbatere publică și supus la vot în Consiliul Local. Este un draft de proiect făcut, de regulament.
Nu e o formă finală, vor fi câteva modificări față de regulamentul actual. Important e că acum locul de parcare este al tău 24 de ore. De acum ar putea fi doar de la ora 17:00 până la 8:00 dimineața sau în weekend”, a spus Doru Telembeci.
Lucian Patrașcu a spus că noul regulament ar trebui să fie valabil de la 1 ianuarie 2026.
Niciunul dintre cei doi nu a vrut să detalieze mai tare ce va conține noul regulament.
PARTICIPANȚII AU AȘTEPTAT TREI ORE ȘI JUMĂTATE PÂNĂ A ÎNCEPUT LICITAȚIA
Reprezentanții Primăriei au decis ca, pentru cartierul Scriitorilor, licitația să se desfășoare pentru întreg cartierul. Astfel, sute de oameni, inclusiv persoane cu dizabilități și părinți cu copii mici, au așteptat cu orele în sala de sport demararea licitației.
Multe persoane s-au plâns că au fost nevoite să-și ia o zi liberă pentru a participa.
Nici măcar cei care și-au depus documentele online nu au scăpat de așteptare. Depunerea documentelor și obținerea cartonașelor a durat trei ore și jumătate. Licitațiile au început exact la 12:30.
Din fericire, sala de sport a Școlii 11 este dotată cu tribună, iar spațiul din aceasta a fost suficient de încăpător. Astfel, toți participanții au putut sta înăuntru, fiind feriți de vremea rece de afară, față de alte licitații.
DE TREI ORI MAI MULTE CERERI DECÂT LOCURI
Licitația a avut loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale 11 „Ștefan Octavian Iosif”, aceeași școală unde au avut loc și licitațiile din cartierul Florilor.
Directorul Tehnic din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, Doru Telembeci, mi-a spus că pentru astăzi au fost scoase la licitație 105 locuri de parcare. De asemenea, el m-a informat că au fost înregistrate 300 de cereri. Deci numărul cererilor a depășit de trei ori numărul locurilor disponibile.
LICITAȚII PE SUME MARI
Având în vedere numărul mare de cereri raportat la numărul de locuri, era evident faptul că licitațiile vor fi acerbe.
Astfel, cea mai mare sumă licitată în cartierul Scriitorilor, cel puțin până la plecarea mea de acolo, a fost 3.550 de lei.
Mai mult, am asistat la licitații la care prima sumă strigată a fost de 1.000 de lei, deși prețul unui loc de parcare în Scriitorilor a început de la 144 de lei.
Trebuie spus însă și că unele locuri s-au dat la prețuri mici sau direct, fără licitație.
Vă reamintesc că cei care au câștigat licitația trebuie să meargă să o achite în termen de 30 de zile la Direcția Fiscală. Ulterior, vor plăti valoarea cu care au câștigat locul la licitație timp de cinci ani.
@brasovenii.ro Licitația din cartierul Scriitorilor a adunat mulți brașoveni, deoarece s-au licitat parcările pentru tot cartierul. Au fost prezenți în jur de 300 de cetățeni. Prețurile au fost mari, ajungând până la 3.550 de lei. Locurile au fost de 3 ori mai puține decât cererile. #brasov #brasovdepoveste #romania🇷🇴 #brasoveniiro #stiriromania #presa #stiribrasov #jurnalism #voceacomunitatii #redactie #brasovenii #brasov🇷🇴 #stiri #romania #reportaj #reportaje #parcari #parcare #locdeparcare #licitatie #primaria #primariabrasov ♬ original sound – brasovenii.ro
DE CE A FOST LICITAT TOT CARTIERUL ÎN ACEEAȘI ZI
Deși cartierul Scriitorilor este aproape la fel de mare precum cartierul Florilor, acesta nu a mai fost fragmentat.
Este pentru prima oară când oficialii din Primărie decid ca locurile dintr-un cartier să fie licitate deodată.
L-am întrebat pe Doru Telembeci care este motivul din spatele acestei decizii.
„Vrem ca până la început de decembrie să trecem prin tot orașul. Cu cât fragmentăm mai mult, cu atât se lungește perioada.”
NEMULȚUMIRILE CETĂȚENILOR
Am stat de vorbă cu mai mulți cetățeni din cartierul Scriitorilor pentru a vedea ce nemulțumiri au ei legat de desfășurarea licitațiilor. Toți cu care am discutat au spus că ar prefera ca aceste proceduri să aibă loc online.
„Se putea mai bine, nu s-au mai făcut de mult, preferam o platformă online.Trebuie să ne învoim de la muncă, stăm aici de multe ore, eu am venit de la 9. Am depus online cererea”, mi-a spus Adrian.
„Procedura e greoaie. Se putea face online, aplicație, platformă online, alegi locul care te interesează. Este dezavantajoasă procedura pentru cei cu mașina în leasing pe firmă”, a spus Tomescu Ionuț.
REGULAMENT LICITAȚII
Participanții trebuie să prezinte cartea de identitate în original. De asemenea, trebuie să aibă asupra lor și certificatul de înmatriculare al autoturismului, cu inspecția tehnică periodică valabilă și, în copie și original, talon și buletin.
Persoanele care nu pot participa la licitație au posibilitatea de a delega pe altcineva.
Documentele pot fi depuse și online, dar persoanele trebuie să se prezinte la licitație. Cererile de atribuire a locurilor de parcare de reședință se pot transmite online accesând linkul:
https://serviciielectronice.brasovcity.ro/cmsSE/acte-necesare-primaria-brasov/obtinere-parcare-de-resedinta
sau la adresa de e-mail: contact@brasovcity.ro.
CE LICITAȚII URMEAZĂ
Următoarea licitație va avea loc pe 30 octombrie. Se vor licita locurile din cartierul Craiter. La fel ca și în cazul cartierului Scriitorilor, și pentru Craiter va avea loc o singură licitație. Aceasta se va ține tot în sala de sport a Școlii Gimnaziale 11 „Ștefan Octavian Iosif”.
Ulterior, din data de 4 noiembrie vor începe licitațiile din Tractorul.
Adresele în care se află locurile de parcare licitate sunt:
• Strada Gloriei
• Strada Independenței nr. 7-19 (partea impară)
• Strada 1 Decembrie 1918 nr. 4-10 (partea pară) și nr. 3-11 (partea impară)
• Strada Olteț nr. 16-36 (partea pară – fără nr. 14) și nr. 23-33 (partea impară – fără nr. 19)
• Strada Octavian Goga nr. 24-38 (partea pară) și nr. 27-39 (partea impară)
• Strada Valea Jiului
• Strada Strungului
• Strada Forjei
Următoarele licitații din Tractorul vor avea loc în zilele de 6, 11 și 13 noiembrie. Licitațiile din Tractorul vor avea loc în sala de sport a Colegiului „Nicolae Titulescu”.

