Mai puțini oameni, mai mulți angajați în primărie. Cam așa se poate descrie situația din Brașov.
Populația orașului a scăzut în ultimii 33 de ani, dar angajații din primărie sunt de 2 ori mai mulți.
În anul 1992, populația orașului era de 323.736, iar Primăria Brașov avea 90 de angajați. În 2025, populația a scăzut cu peste 40.000 de locuitori, comparativ cu anii ’90, dar la primărie lucrează de 2 ori mai mulți oameni, conform Euronews.
Explicația Primăriei Brașov
Sorin Torcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, ne-a spus că atribuțiile primăriei sunt mult mai extinse față de cele din anii ’90. Doar anul trecut, au fost eliberate mii de certificate de urbanism și sute de autorizații de construire, iar la acea vreme numărul acestora era mult mai mic.
„Dacă analizăm doar atribuțiile primăriei vom vedea că acestea sunt mult extinse față de cele de acum 35 de ani, mai ales că, de-a lungul timpului, mare parte dintre atribuțiile administrației centrale, derulate la nivel local, au fost transferate către primării, ceea ce face această comparație irelevantă.
De asemenea, volumul de documente gestionate și rezolvate a crescut foarte mult: de exemplu Direcția Arhitect Șef a eliberat în 2024 peste 3.800 de certificate de urbanism și aproape 600 de autorizații de construire, față de mult, mult mai puține atunci. Și ca număr de hotărâri de Consiliul Local, am trecut de la câteva zeci la 700 – 800 de hotărâri anual. În acest moment, la nivelul Primăriei Brașov sunt înregistrate peste 100.000 de acte doar în acest an. Iar acestea sunt doar câteva exemple”, a transmis Sorin Toarcea.
Acesta spune că față de anii recenți, numărul angajaților a scăzut la nivelul Primăriei Brașov.
„Cred că ar fi utilă o comparație cu anii mai recenți, când exista aceeași legislație și, aproximativ, aceleași responsabilități. Astfel se poate observa că numărul de angajați a scăzut la nivelul instituției noastre”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Cum se stabilește numărul angajaților din primării
În România, numărul de angajați dintr-o primărie se stabilește în funcție de numărul locuitorilor.
„Numărul maxim de posturi în aparatul de specialitate al primarului se stabilește prin hotărâre a consiliului local, în funcție de numărul de locuitori ai unității administrativ-teritoriale, cu respectarea normativului de personal prevăzut în anexa la lege”, prevede Articolul 129 alin. (3) și (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În România sunt aproape 1.306.241 de bugetari, arată datele din luna martie 2025, de pe site-ul Ministerului de Finanțe, cu aproape 120.000 mai mulți față de decembrie 2015.
Guvernul vrea să reformeze administrația locală, adică primăriile și consiliile să aibă mai puțini angajați.
Reforma se bazează pe trei direcții, după cum spune premierul Ilie Bolojan:
- Creșterea eficienței și responsabilității;
- Întărirea capacității administrative;
- Adoptarea de politici publice, descentralizare, digitalizare.
Astfel, fiecare primărie va avea un număr maxim de angajți. Criteriul de bază va fi numărul de locuitori, în cazul primăriilor, iar în cel al consiliilor județene se va ține cont de numărul de unități administrative, existența unui spital județean sau volumul de autorizații de construire eliberate.
Brașovul, posibil să nu fie afectat de reformă
În ceea ce privește Brașovul, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, a fost întrebat dacă Primăria Brașov va fi afectată de această decizie.
„Deocamdată nu am primit nimic oficial, ca să știm care sunt criteriile și normele. Mă îndoiesc că nu ne vom încadra în aceste normative având în vedere că la acest moment Primăria are efectiv 276 de angajați”, se arată în răspunsul primit, săptămâna trecută, de brasovenii.ro de la purtătorul de cuvânt al primăriei.
Pachetul legislativ anunțat de Bolojan mai prevede posibilitatea ca funcționarii publici să lucreze cu normă împărțită între mai multe primării.
