Spania se confruntă cu unele dintre cele mai violente incendii de vegetație din ultimele decenii, iar România a răspuns apelului de ajutor. Printre cei mobilizați se află și pompieri din Brașov, care participă la o misiune internațională de amploare.

17 pompieri din Brașov, parte din misiunea României

În dimineața zilei de 21 august, la ora 06:00, 51 de pompieri români, specializați în stingerea incendiilor de pădure, au plecat spre Spania.

Din cadrul ISU Brașov „Țara Bârsei” participă:

  • 2 ofițeri

  • 15 subofițeri

Aceștia sunt coordonați de lt. col. David Valeriu, prim-adjunct al inspectorului-șef ISU Brașov, desemnat comandant al întregului modul național.

Transportul echipei de pompieri din România s-a realizat cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by ISU Brasov (@isu.brasov)

Misiune sub egida Uniunii Europene

Intervenția are loc în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE. Pompierii români vor acționa în regiunea Galicia, provincia Ourense, una dintre cele mai afectate de incendii.

Echipa din România va colabora cu forțe de intervenție din: Finlanda, Franța, Germania, Cehia, Slovacia, conform ISU Brașov.

Situație critică în Peninsula Iberică

Incendiile au intrat într-o fază intensă începând cu 10 august și afectează mai ales regiunile:

  • Galicia (nord-vest)

  • Castilia-Leon (nord-vest)

  • Extremadura (vest)

Potrivit Sistemului European de Informații privind Incendiile de Pădure (EFFIS), până în prezent au ars peste 343.000 de hectare, un record negativ pentru Spania în ultimele două decenii.

Șase morți în Spania și Portugalia

Bilanțul pierderilor umane este tragic. Incendiile au provocat, în Spania moartea unui pompier, după ce cisterna în care se afla s-a răsturnat într-o râpă, în provincia Leon. Au mai provocat decesul a doi tineri voluntari în Castilia-Leon și moartea unui angajat român al unei herghelii, care a încercat să salveze caii din calea focului.

În Portugalia, un pompier a decedat într-un accident rutier, iar un fost primar, a fost găsit mort în timp ce încerca să stingă un incendiu în zona Guarda, scrie HotNews.ro.

Ajutor internațional pentru Spania

România nu este singura țară care oferă sprijin, scrie Europa Liberă România. Mai multe state europene au trimis pompieri și echipamente:

  • Germania: 60 pompieri și 24 vehicule

  • Franța: 66 pompieri și 23 vehicule

  • Finlanda: 26 pompieri

  • Italia, Olanda, Cehia, Slovenia: aeronave de stingere

Mobilizarea europeană este un exemplu concret de solidaritate și cooperare în fața dezastrelor climatice, potrivit ISU Brașov.

Prin participarea la această misiune, pompierii din Brașov se află în prima linie a unui efort internațional de salvare a comunităților și mediului din Peninsula Iberică.