Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar sau a celor abandonate ar putea să nu mai fie în responsabilitatea firmei Tetkton, care are mari probleme privind cheltuielile.
Sarcinile ar putea fi transferate anul viitor
Astfel, Poliția Locală Brașov ar putea fi cea care se va ocupa de ridicarea mașinilor parcate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public.
Până acum, Tetkron s-a ocupat de activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor abandonate.
Dacă activitatea va fi gestionată de Poliția Locală, Primăria Brașov spune că serviciile vor fi îmbunătățite:
- utilizarea eficientă a resurselor existente;
- eliminarea etapelor administrative intermediare;
- creșterea operativității în gestionarea blocajelor de trafic;
- îmbunătățirea disciplinei în utilizarea domeniului public;
- creșterea capacității de răspuns la sesizările cetățenilor.
Astfel, de la data de 1 ianuarie 2027, activitatea ar putea fi transferată Poliției Locale Brașov.
Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri, 26 iunie.
Scripcaru a criticat firma Tetkron
La ședința de luna trecută, George Scripcaru a spus că dacă Tetkron nu s-ar fi ocupat de lucrările de la Școala 14, ar fi închis firma.
„Motivul pentru care eu am considerat că această societate trebuie să mai funcționeze și să nu intre într-o stare de insolvență sau chiar faliment a fost acela că avea în derulare acel contract cu Școala 14. Iar obiectivul meu este ca această societate să finalizeze acest obiectiv numit Școala 14, pentru că avem probleme cu elevii și trebuie să facem tot ce este posibil ca să finalizăm lucrările de pe Lungă, ca să aducem copiii de pe Agricultorilor pe Strada Lungă.
Dacă era după mine și nu avea acest contract în derulare, această societate cred că ar fi fost necesar să fie închisă”, a spus primarul.
La două săptămâni după declarație, Sindicatul Lucrătorilor Europeni a depus două plângeri la Primăria Brașov împotriva hotărârii de Consiliu Local adoptată la finalul lunii mai.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modificarea organigramei și a statului de funcții, dar și de bugetul pentru acest an.
Astfel, transferul activității de la Tetkron la Poliția Locală ar putea însemna un pas spre închiderea firmei.
