Podul de peste Olt din Podu Oltului, comuna Hărman, vechi de peste 100 de ani va fi  cel mai probabil dărâmat. Comisia Zonală a Monumentelor Istorice a hotărât că podul nu va fi clasat ca monument istoric.

PODUL DE LA PODU OLTULUI NU ESTE MONUMENT

Propunerea  de clasare a podului ca monument istoric a fost propusă de mai  mulți cetățeni ai satului. Pentru mulți dintre ei, podul are o însemnătate mare. Până și numele localității vine de la construcția seculară.

Dosarul a fost depus la Comisia Județeană a Monumentelor Istorice Brașov.

Comisia a analizat propunerea în  luna august. Decizia a fost luată în ședința din 13 august. Reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură ne-au transmis faptul că:

„S-a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului, în vederea păstrării în arhivele Direcției Județene pentru Cultură a unei copii digitale a acestuia. Se solicită demararea de către DJC a identificării tuturor podurilor metalice realizate în perioada Imperiului Austro-ungar, și realizarea unui studiu privind valorile acestora, în vederea impunerii unor măsuri de protecție legală. Se recomandă păstrarea unui fragment din suprastructura podului, în spațiu protejat precum un muzeu sau o expoziție.”

PODUL ARE PROBLEME MARI

Podul este extrem de circulat. Mașini, autobuze, camionete și vehicule agricole trec acest pod zilnic.

Din păcate, construcția are probleme grave de structura. Stâlpii sunt fisurați, grinzile de metal sunt ruginite. De asemenea, în terasamentul de la marginea acestuia s-au format cratere și găuri. O parte din betonul aflat la marginea drumului a căzut în râu.

@brasovenii.ro Podului din satul Podu Oltului este într-un stadiu tot mai accentuat de degradare, iar Comisia Județeană a Monumentelor Istorice Brașov a decis că acesta nu este monument istoric, deci ar putea fi demolat. #poduoltului #monumentistoric #demolare #brasov #harman ♬ original sound – brasovenii.ro

Foto:Valentin Anca

PODUL, TRECUT PE LISTA DE INVESTIȚII DIN 2024

Construcția aflată pe Drumul Județean 112 a fost inclusă de anul trecut  pe lista de investiții a Consiliului Județean Brașov.  O expertiză tehnică realizată ulterior a arătat că soluția optimă este demolarea podului și ridicarea unuia nou.

De altfel, încă de anul trecut a fost impusă de către administratorii drumului o restricție de tonaj și una de viteză. Doar vehiculele de până la 3,5 T au voie să circule pe podul degradat. Excepție de la această regulă fac autobuzele R.A.T. Brașov și vehiculele serviciilor de urgență. Viteza maximă pe pod este de 10km pe oră.

PODUL POATE FI ÎNCHIS ORICÂND

Vicepreședintele Consiliului Județean, Șerban Todorică a menționat in ultima discuție pe care am avut o cu el că podul poate fi închis oricând din rațiuni de siguranță rutieră.

Foto: Valentin Anca

CE SPUN OAMENII

Populația satului  este împărțită. Unii locuitori ai satului spun că nu-i deranjează  demolarea, cât timp se construiește un pod provizoriu. În lipsa unui astfel de pod, ar fi nevoiți să ocolească peste 20 de kilometri pentru a ajunge din Hărman acasă.

Alții nu și doresc deloc ca acest pod să fie dărâmat. Vasile, un localnic în vârstă de 70 de ani, mi-a spus cu lacrimi în ochi că podul face parte din copilăria lui și că nu vrea să-l vadă dărâmat.

O localnică pe care am întâlnit-o pe strada principală mi-a spus destul de revoltată faptul că „Străbunicii soțului meu au prins acest pod când era nou, nu cred că îl vor dărâma, să facă altul nou lângă.”

Într-un comentariu la live-ul realizat pe Facebook despre acest pod, un locuitor al satului a scris:

de fapt nici nu avem de ales…dar mare păcat…este o construcție care ar fi meritat sa fie conservată…ne puteam lăuda cu acest.monument…”

https://www.youtube.com/shorts/0ysStF13TVQ

PRIMARUL SUSȚINE IDEEA UNUI POD PROVIZORIU

Primarul comunei Hărman, Onoriu Velican, a transmis reporterilor Brasovenii.ro că el susține ideea construirii unui pod provizoriu până la terminarea celui nou.

„Susțin construcția unei alternative până la finalizarea unu pod nou. Asta este poziția mea. O alternativă care să nu ocolească 30 de kilometri. Asta ca să poată ajunge salvări, copii la școală și mijlocul de transport în comun.”