Podul din Budila va fi reconstruit separat față de cei 53 de kilometri de drumuri județene incluse în programul Regio.
Podul, construit din bugetul județului
Contractul este de aproape 4 milioane de lei, iar cea mai mare parte din bani provine din bugetul județului. Doar 1,7 milioane de lei vor fi din partea administrației județene din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea calamităților.
Consiliul Județean Brașov a menționat în comunicat că podul nu a fost inclus în proiectul Regio care prevede reparația a 53 de kilometri de drumuri județene. Acestea sunt DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A și DJ 112B.
Firma care se va ocupa de lucrări este SC Dacia Faber SRL. Ea va demola podul existent, va construi noul pod și va presta serviciile de asistență tehnică. Durata de execuție este de 11 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor.
Podul se află pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită cu județul Covasna. Acesta traversează pârâul Zizin în localitatea Budila.
Are o lungime de 30 de metri și este din anii 1972-1973. Podul a fost grav afectat de intemperii.
Noul pod va fi din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație și trotuare late de câte un metru.
Nu se știe cum va fi afectată circulația
Cu toate acestea, CJ Brașov nu a menționat cum va fi afectată circulația din acea zonă de demolarea și apoi de construcția noului pod.
Am întrebat CJ Brașov despre acest aspect, dar până acum nu am primit niciun răspuns.
