Ion Țiriac continuă dorința de extindere a portofoliului imobiliar, iar Brașovul devine punct-cheie în strategia sa de dezvoltare. 

Omul de afaceri vizează reconversia terenului fostei fabrici IUS într-un amplu proiect rezidențial, estimat la peste 100 de milioane de euro, scrie profit.ro.

După ce a investit masiv în București și are planuri avansate pentru Timișoara, Ion Țiriac își concentrează atenția pe Brașov, unde deține un teren cu potențial ridicat. Este situat pe strada Hărmanului, în locul fostei fabrici IUS.

Aici, fostul tenismen și actual magnat imobiliar plănuiește un proiect structurat în trei faze, a cărui componentă principală o constituie construirea a 600 de apartamente.

Planurile imobiliare ale lui ion Țiriac 

Investiția de la Brașov se anunță una dintre cele mai ambițioase din portofoliul Țiriac Imobiliare. Cu o valoare totală estimată la peste 100 de milioane de euro, proiectul ar transforma o zonă industrială dezafectată într-un cartier modern. Vor fi locuințe noi și, cel mai probabil, spații comerciale și facilități complementare, scrie profit.ro

Ultima idee de investiție a Diviziei imobiliare a grupului Țiriac este faza a doua a complexului Stejarii din nordul Bucureștiului, scrie Profit.ro. Proiectul cuprinde 198 de apartamente pentru închiriat. Investiția ar avea un buget de aproximativ 50 de milioane de euro, conform sursei citate. Prima etapă de la Stejarii, făcut acum mai bine de 10 ani, are opt clădiri cu 285 de apartamente de lux. Costul, deloc mic: peste 200 milioane de euro.

În Timișoara, Țiriac Imobiliare preconizează  pentru acest an  o investiție inițială de 20 de milioane de euro. Proiectul prevede reabilitarea monumentului istoric Abator și în construirea unui pol comercial.  Vor fi construite 17 clădiri – locuințe, birouri, spații comerciale, hoteluri și servicii.

Parc sau dezvoltare imobiliară și spital? 

Ion Țiriac deține, prin Grupul Țiriac, o parcelă de 40.000 mp din fosta platformă industrială IUS Brașov. Întreaga platformă are circa 20 de hectare, iar în 2018, Primăria a aprobat un PUZ care permitea construirea de blocuri, birouri și spații comerciale.

Ulterior, noua administrație din 2020 a susținut ideea amenajării unui parc public pe acest teren. În 2021, Consiliul Local a aprobat un studiu care includea IUS ca zonă prioritară pentru spații verzi. A fost realizat chiar și un studiu de fezabilitate pentru un parc de 9,1 hectare.

Totuși, în lipsa unui nou PUZ și a unui proces de expropriere clar, proiectul parcului a fost blocat.

Instanța a decis recent în favoarea investitorilor, obligând autoritățile să supună din nou la vot PUZ-ul expirat. Drept compromis, Primăria a cerut dezvoltatorilor, inclusiv lui Țiriac, să doneze un parc de 4 hectare.

Țiriac a venit cu o altă propunere: construirea unui spital oncologic pentru copii. Însă în comunitate persistă îndoiala. Mai mulți locuitori din zonă susțin că preferă un parc în locul unui nou cartier de blocuri.

De la fabrici dezafectate la cartiere moderne

Modelul de reconversie aplicat la Brașov este parte dintr-un val mai larg care a cuprins și Capitala. Recent, compania Granitul, controlată indirect de Ion Țiriac, a obținut autorizațiile necesare pentru demolarea ultimelor clădiri de pe fosta platformă industrială de pe Șoseaua Vergului din București, un teren de peste un hectar.

Curățarea terenului deschide calea pentru o nouă dezvoltare imobiliară într-o zonă unde deja alți investitori ridică ansambluri rezidențiale și spații comerciale, potrivit profit.ro.

Țiriac deține 89,5% din acțiunile companiei Granitul, printr-o firmă offshore. Închirierea unor spații rămase este, în prezent, singura sursă de venit pentru companie.

Demolarea vechilor clădiri este un pas strategic în valorificarea terenului, similar cu ceea ce se întâmplă acum la Brașov.