Prețurile carburanților ar putea crește de la 1 iulie, odată cu expirarea plafonării adaosului comercial  și a reducerii accizei la motorină. Aceste măsuri nu pot fi prelungite de un guvern interimar, scrie Observator.

Criza politică ar putea aduce costuri mai mari la pompă

Pe 26 martie, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care a instituit situația de criză pe piața carburanților. Actul normativ a introdus mai multe măsuri, printre care plafonarea adaosului comercial la nivelul mediu din 2025, pentru menținerea prețurilor la carburanți. Plafonarea expiră la data de 30 iunie.

Secretarul de stat Cristian Bușoi a declarat pentru Observator că, în momentul de față, nu există cadrul constituțional și legal pentru prelungirea ordonanței de urgență, care își încetează efectele la 30 iunie.

El a precizat însă că Ministerul Energiei analizează în prezent efectele acestor măsuri împreună cu Ministerul Finanțelor.

„Există în acest moment o analiză internă și o comunicare cu Ministerul Finanțelor privind efectele acestei ordonanțe. Avem, de asemenea, mai multe memorii și solicitări de la companiile din domeniu, mai ales de la cei care importă produse finite, în principal motorină, care ridică problema securității aprovizionării. Ei susțin că efectele ordonanței îi pun în imposibilitatea de a susține, pe termen mediu și lung, prețurile cu care importau aceste produse și apoi le distribuiau pe piața din România.

Dar, indiferent de această analiză, cât timp avem un guvern interimar, va fi foarte dificil să găsim o soluție legislativă. Emiterea unei ordonanțe de urgență este imposibilă în cazul unui guvern interimar, așa cum știe foarte bine publicul dumneavoastră.

De asemenea, o procedură parlamentară ar dura destul de mult timp, iar Parlamentul urmează să intre în vacanța parlamentară.”

Secretarul de stat a precizat însă că, față de luna martie, situația internațională s-a mai stabilizat. Prețul petrolului a scăzut aproape la nivelul de dinaintea izbucnirii conflictului dintre Statele Unite și Iran, astfel că prețurile carburanților nu ar mai trebui să ajungă la nivelurile ridicate înregistrate în luna martie.