Meșteșugari, artiști, producători locali, tururi ghidate, personaje istorice și spectacole vor anima Piața Sfatului din Brașov, între 31 iulie și 2 august.

Asta în cadrul unei noi ediții a evenimentului „Retro Marktplatz”, dedicat patrimoniului și tradițiilor locale.

Organizat de Asociația „Breasla Meșteșugarilor din Țara Bârsei”, evenimentul își propune să readucă în atenția publicului atmosfera târgului care anima odionară centrul vechii cetăți.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi meșteșuguri tradiționale, produse locale și numeroase activități inspirate din istoria Brașovului.

Istoria Brașovului, adusă în fața publicului

Printre atracțiile ediției din acest an se numără:

  • un ziar „vintage”, cu fotografii și reclame din Brașovul de altădată
  • cărți poștale gratuite ce pot fi expediate direct din Piața Sfatului
  • proiecții dedicate istoriei pieței centrale și clădirilor care o înconjoară

Vizitatorii vor putea afla povestea celor 31 de case din Piața Sfatului prin intermediul unor coduri QR. Actorii voluntari din proiectul „Istoria la persoana întâi” vor reconstitui personaje istorice și vor interacționa cu publicul.

De asemenea, muzeografii de la Muzeul „Casa Mureșenilor” vor organiza tururi ghidate ale centrului vechi.

Concerte în fiecare seară

Programul artistic începe vineri cu recitalul susținut de Claudia Mirițescu și invitații săi. Acesta continuă sâmbătă cu o seară dedicată muzicii folk, iar duminică va aduce în Piața Sfatului:

  • Fanfara de Juniori Brașoveni – Jugendblaskapelle Kronstadt
  • participanții la concursul „Vocea de la radio”, organizat de Radio România Actualități Brașov

Organizatorii își propun ca și ediția din acest an să transforme „Retro Marktplatz” într-un eveniment de referință dedicat istoriei, culturii și identității Brașovului.