Este primul Revelion în care petardele și pocnitorile sunt interzise, însă articolele pirotehnice continuă să ajungă la cumpărători, inclusiv prin firmele de curierat.

Polițiștii din toată țara au declanșat controale ample pentru verificarea respectării noii legislații. Bilanțul este deja semnificativ: peste 100 de tone de articole pirotehnice confiscate și mai mult de 700 de dosare penale deschise.

Un exemplu vine din județul Botoșani, unde anchetatorii au descins în depozitele firmelor de curierat, scriu stirileprotv.ro.

În urma perchezițiilor efectuate la nouă operatori, polițiștii au descoperit peste 800 de kilograme de petarde și pocnitori ascunse în colete, destinate livrării către persoane fizice.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani:

„Persoane juridice din România, autorizate să dețină și să comercializeze articole pirotehnice, au furnizat către persoane fizice astfel de articole, deși cunoșteau faptul că acestea din urmă nu sunt autorizate să desfășoare astfel de activități. Coletele au fost interceptate la mai multe firme de curierat si au fost confiscate de către polițiști”.

Acțiunile fac parte dintr-o campanie națională derulată de Poliția Română, după modificarea, în luna august, a legii privind regimul materiilor explozive.

La nivel național au fost efectuate aproape 1.800 de controale la persoane fizice și juridice autorizate.

Angelo Badea, comisar IGPR:

„Principala modificare a fost interzicerea articolelor pirotehnice din categoria P1 și t1, respectiv petardele, pocnitorile si cele de scena, publicului larg. Prin urmare categoria F1 sunt singurele permise publicului larg, sunt acele lumânări de tort, artificii de brad, jerbe, vulcănași”, a spus acesta, potrivit stirileprotv.ro.

Specialiștii spun însă că aceste produse cu zgomot redus sunt mai puțin căutate.

Costel Mardare, pirotehnist autorizat:

„90% din toți clienții vor emițătoare de sunet și 10% parte de artificii de brad. Noi suntem vecini cu Ungaria, unde piața este liberă două clase peste noi, suntem vecini cu Bulgaria unde la fel piața este mai libera decât a noastră, neavând granițe, marfa intră liber”.

Controale și dosare penale în Brașov

Și în județul Brașov, polițiștii desfășoară controale în cadrul acțiunii „Pirotehnic 2025”, fiind deschise dosare penale pentru încălcarea regimului articolelor pirotehnice.

La data de 30 decembrie, polițiștii Secției 4 din municipiul Brașov au identificat, în mașina unui bărbat de 37 de ani mai multe articole pirotehnice din categoria F1, deținute într-un alt loc decât cel prevăzut pentru comercializare. Materialele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Tot în aceeași zi, polițiștii din Poiana Brașov au surprins în flagrant o femeie de 26 de ani. Administrator al unei societăți comerciale, ea deținea, fără drept, articole pirotehnice din categoria F1 într-un spațiu neautorizat din stațiune. Și în acest caz, materialele au fost confiscate.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Iar polițiștii reamintesc că, potrivit noilor modificări legislative, deținerea, comercializarea sau folosirea articolelor pirotehnice fără autorizație atrage răspunderea penală.