În județul Brașov, 1.712 persoane sunt înregistrate cu boala Alzheimer în acest an, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică.

Numărul cazurilor este în creștere față de aceeași perioadă din 2024, când în evidențele medicilor de familie figurau 1.618 pacienți.

Ziua Internațională de Luptă împotriva Maladiei Alzheimer este marcată anual pe 21 septembrie.  Aceasta are ca scop informarea publicului cu privire la această afecțiune care afectează tot mai multe persoane, în special vârstnici.

În România, în 2024 au fost raportate peste 11.000 de cazuri noi de Alzheimer, aproape dublu față de 2014. Boala afectează în special femeile și este mai des întâlnită în mediul urban, conform DSP Brașov.

O boală care schimbă vieți

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă care afectează memoria, gândirea și capacitatea de a desfășura activități cotidiene. Este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând 60-70% dintre cazuri.

Deși nu există un tratament care să vindece complet boala, un diagnostic timpuriu poate încetini evoluția și poate îmbunătăți calitatea vieții pacientului.

La nivel global, peste 57 de milioane de oameni suferă de demență, iar numărul acestora ar putea ajunge la 139 de milioane până în 2050. În Europa, numărul cazurilor s-ar putea dubla.

Ce putem face: prevenție și sprijin

Campania globală de anul acesta încurajează adoptarea unui stil de viață sănătos și solicitarea unui diagnostic precoce.

Printre recomandările specialiștilor: alimentație echilibrată, mișcare zilnică, activitate mentală constantă și reducerea stresului.

În România, sprijinul pentru persoanele afectate de Alzheimer este oferit prin rețele de servicii sociale și medico-sociale: centre de zi, îngrijire la domiciliu, grupuri de suport și unități rezidențiale adaptate.

Organizația Mondială a Sănătății consideră demența o prioritate în sănătatea publică și a extins planul global de acțiune în domeniu până în 2031.