Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, marți dimineață, în șase județe, printre care și în Brașov. Ancheta vizează evaziunea fiscală în domeniul achizițiilor auto.
Prejudiciu de 29 milioane de lei
Procurorii au efectuat percheziții în 12 localități din județele Brașov, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Bihor și Suceava. Au verificat atât domiciliile persoanelor fizice, cât și sediile unor firme, conform unui comunicat al DNA.
Surse Digi24 spun că trei persoane ar fi vizate în anchetă.
Prejudiciul se ridică la suma de aproximativ 29.000.000 de lei. Infracțiunile au fost comise în perioada 2022-2025 de mai multe firme și reprezentanții acestora.
Surse judiciare transmit că ancheta se bazează pe un articol recent introdus în Legea 241/2005 privind combaterea fraudei fiscale. Ea incriminează schemele de fraudă cu TVA, scrie Adevărul.
Anchetatorii caută probe care pot susține acuzațiile, iar în cursul zilei de marți ar putea avea loc și primele audieri.
Altă fraudă cu mașini
Reamintim că, în septembrie, procurorii au mai descins în Brașov și alte 8 județe într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul era de peste 18 milioane de euro.
O companie vindea mașini de lux, dar nu plătea TVA. Taxa era plătită de o altă firmă controlat de interpuși care era in insolvență. În concluzie, TVA-ul nu mai era plătit.
