Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect care prevede ca pensionarii care lucrează la stat să aibă o pensie redusă cu 85% pe toată durata în care vor mai munci. Măsura nu se aplică pensionarilor care continuă să lucreze la privat.

Angajații de la stat se pot pensiona la 70 de ani

Măsura urmărește evitarea cumulării a două venituri care provin din fonduri publice. Funcționarii publici care au împlinit vârsta de pensionare pot cere continuarea activității cu minimum 30 de zile înainte de îndeplinirea condițiilor de pensionare. Astfel, vârsta poate fi prelungită până la 70 de ani în cazul în care conducerea va aproba cererea, conform G4media.

În cazul în care sunt eliberate posturi, proiectul prevede ca instituția să pună la dispoziția funcționarilor aflați în preaviz funcțiile publice vacante. Astfel, poate fi organizat un examen de selecție atunci când mai mulți funcționari îndeplinesc aceleași condiții. În perioada preavizului trebuie organizat concursul.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Senatorul USR Violeta Alexandru a spus că este un „deserviciu” adoptarea tacită a proiectului de către Senat. Senatorul PNL Maria Horga a transmis că proiectul „a fost blocat de PSD pentru că are alergie la reforme”.