România a depășit Polonia în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare.
Analistul economic polonez Jarosław Kamiński a realizat recent o analiză comparativă între țara sa și „Patria lui Dracula”. Analiza reflectă asupra aspectelor în care România a reușit să depășească Polonia, dar subliniază și unde mai are de lucru.

Tonul este totuși pozitiv și se constată că România este o țară care progresează din toate punctele de vedere.

ROMÂNIA AJUNGE DIN URMĂ POLONIA

Analiza lui Jarosław Kamiński a fost publicată în Obserwator Finansowy (Observatorul Financiar), una dintre cele mai importante publicații economice din Polonia, și este citată în integralitate pe site-ul Profit.ro.
Analiza începe cu un mic context istoric. Ambele state au plecat din același punct în 1989. Foste țări ale blocului estic, România și Polonia au încercat cât mai repede să intre în Occidentul dezvoltat și să scape de trecutul socialist.
Apoi arată faptul că Polonia s-a mișcat mai repede. Varșovia a intrat în NATO în 1999, cu cinci ani înaintea noastră, iar în UE în 2004, cu trei ani înaintea Bucureștiului.

Cu toate că PIB-ul României (383 miliarde de dolari) este mai mic decât cel al Poloniei (915 miliarde de dolari), articolul arată că noi stăm mai bine în ceea ce privește PIB-ul în funcție de costul vieții.

Pentru a evalua calitatea vieții locuitorilor unei țări, merită să împărțim acest indicator la numărul de locuitori, pentru a obține PIB-ul pe cap de locuitor. Aici, Polonia se află pe locul 61, iar România pe locul 74. Totuși, dacă dorim să surprindem mai bine standardul de viață al cetățenilor, trebuie să ajustăm PIB-ul în funcție de costul vieții. În acest clasament, potrivit Eurostat, România a depășit Polonia în 2023, cu un PIB pe cap de locuitor – la paritatea puterii de cumpărare – de 29.700 de euro pentru România și 29.600 de euro pentru Polonia. În acest clasament, în UE, sunt în urma noastră Ungaria, Croația, Slovacia, Letonia, Grecia și Bulgaria”, a scris Jarosław Kamiński, citat de Profit.ro.

În clasamentul european, România se află pe locul 12 în ceea ce privește PIB-ul, în timp ce Polonia se află pe locul 6.

CUM VĂD POLONEZII PROBLEMELE CU CARE NE CONFRUNTĂM

În articol sunt precizate cele mai mari probleme cu care România se confruntă în momentul de față. De la sistemul medical la corupție și lipsa infrastructurii, toate sunt explicate în material.
Analistul economic polonez subliniază însă că acestea sunt probleme cu care și țara sa s-a confruntat și, într-o anumită măsură, încă se confruntă.

„Rămânând în zona clasamentelor, putem observa ce nu funcționează încă bine în România. Sistemul public de sănătate este una dintre cele mai frecvente nemulțumiri. Cetățenii României cheltuie cel mai puțin pe sănătate din întreaga UE, și acest lucru nu s-a schimbat în ultimii ani – exact ca acum un deceniu (nici Polonia nu are motive de bucurie – este pe locul trei de la coadă).”

„România are cea mai mare rată a mortalității rutiere din UE – 77 la un milion (Polonia a făcut progrese importante). Deși se construiesc autostrăzi noi, oamenii se plâng de ritmul lent al schimbărilor. Dezvoltarea infrastructurii de transport este esențială pentru economie și, deși progresul nu este destul de rapid pentru toată lumea, el este vizibil – atât pe șosele, cât și pe calea ferată.”

Materialul lui Kamiński laudă totuși măsurile economice luate de Guvernul Bolojan și spune că acestea vor încetini creșterea datoriei publice.

Concluzia analizei este că România a făcut progrese din toate punctele de vedere, de la comerț la statul de drept, infrastructură și sănătate. În unele aspecte am întrecut țara de pe Vistula, dar la altele mai avem mult de lucru.
Totuși, nu este exclus ca în viitorul apropiat să îi întrecem pe polonezi la mai multe capitole.