În mijlocul Brașovului, pe fosta platformă industrială IUS-Lemexim-Lubrifin, tronează o pădure de bălării și vegetație scăpată de sub control. Situația este cunoscută de toți brașovenii. Ce este mai puțin clar este de ce, de ani de zile, nu se întâmplă nimic acolo.

Foto: Valentin Anca
DE LA PLATFORMĂ INDUSTRIALĂ, LA CÂMP GOL
Pe vechea platformă industrială se aflau trei mari fabrici: Întreprinderea de Unelte și Scule (I.U.S.), fabrica de mobilă Lemexim și rafinăria Lubrifin. IUS Brașov a fost fondată în 1833, iar 1998 a devenit parte a grupului industrial francez MOB Outillage.
În 2006, IUS a vândut clădirea și terenul din cartierul Scriitorilor și a fost mutată în afara orașului. Rafinăria Lubrifin a fuzionat cu Total în 2005, iar ulterior a fost la rândul său mutată la marginea orașului, conform legii, lăsând totuși în urmă un teren contaminat până astăzi.
Fabrica de mobilă Lemexim a aparținut omului de afaceri Ioan Neculaie până când a fost cumpărată de Țiriac Holding, una dintre firmele omului de afaceri Ion Țiriac în 2007, cu scopul de a cosntrui un centru comercial și o zonă rezidențială. În anul 2008, au fost puse bazele șantierului pentru împrejmuirea și executarea de lucrări de foraje și excavații în vederea efectuării studiilor geotehnice pentru construirea Centrului Comercial și de Agrement Civis Brașov. Din acest proiect a rămas însă doar o pancartă la poarta principală a platformei.
Apoi s-a lăsat liniștea…

Foto: Valentin Anca
CINE SUNT ASTĂZI PROPRIETARII?
În anii de după mutarea fabricilor din zona cartierului Scriitorilor, pe platformă mai multe companii și-au împărțit terenurile.
Astăzi, conform fostului arhitect al Brașovului, Dragoș Oprea, SC Pegasus Real Estate SRL deține parcela fostei rafinării Lubrifin, cu o suprafață de circa 91.987 m² – așadar cea mai mare suprafața de teren, dar și zona care necesită decontaminare.
Brașov Imobiliara SRL este proprietarul parcelei aferente fabricii IUS și are aproximativ 61.515 m², iar Ion Ţiriac, prin Grupul Ţiriac, deține o parcelă de aproximativ 40.000 m². În total fosta platformă industrială are o suprafață de aproximativ 20ha.
VEȘNICA DEZBATERE: PARC SAU COMPLEX IMOBILIAR
În anul 2018, Primăria Municipiului Brașov a întocmit un plan urbanistic zonal prin care s-a reglementat faptul că pe fosta platformă industrială se vor construi blocuri de locuințe și birouri, precum și spații comerciale.
În același timp, în mediul online din Brașov se năștea o altă idee, lansată de filiala locală a USR – cea a unui parc amenajat pe toată suprafața platformei.
După alegerea acestuia în funcția de primar, au început procedurile pentru a pune acest proiect în aplicare.
La finalul lui 2021, Consiliul Local a aprobat Studiul de Oportunitate privind amenajarea de noi parcuri în Brașov. Studiul a identificat o serie de zone prioritare, precum și terenuri cu potențial pentru amenajarea unor parcuri publice – inclusiv fosta platformă IUS.
Un an mai târziu, Primăria a demarat realizarea documentației tehnice pentru amenajarea unui parc pe terenul fostelor platforme industriale Lemexim – IUS – Lubrifin. Studiul de fezabilitate, întocmit de firma clujeană Arhi Box SRL, a fost realizat pentru un parc cu suprafața de 9.1ha care urma să cuprindă un corp de apă, o roată de carnaval, multiple alei, locuri de joacă și spații recreative.
În iunie 2023, PUZ-ul care propunea construirea de blocuri pe fosta platformă IUS-Lubrifin-Lemexim a expirat, iar administrația a refuzat să dea curs solicitărilor venite din partea proprietarilor terenurilor de a-l prelungi.

Simulare a parcului IUS-Lubrifin. Sursă foto: Proiect Amenajare parc IUS-Lubrifin
TOTUL PĂREA CĂ MERGE ÎN FAVOAREA PARCULUI PÂNĂ CÂND…
S-a pus în discuție problema exproprierii. Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local spune că terenurile aflat în proprietate privată pot fi expropriate doar pentru lucrări de utilitate publică.
De asemenea, pentru construirea unui parc trebuia realizat un nou PUZ. Acestea au fost de altfel și motivele convocate de aleșii din Consiliul Local când au respins ideea construirii unui parc pe fosta platformă industrială, precum și al APM Brașov când a respins la rândul său proiectul.
Ulterior, firma SC Pegasus Real Estate SRL a dat în judecată Primăria pentru faptul că nu a prelungit PUZ-ul, iar anul acesta a câștigat, instanța dispunând supunerea la vot a prelungirii PUZului pentru respectivul perimetru.

Postarea USR din 2018 de la care a plecat ideea parcului IUS-Lubrifin. Sursă foto: Facebook USR
PARC MAI MARE SAU PARC MAI MIC?
Primăria Municipiului Brașov a impus o condiție pentru dezvoltatorii cartierului de locuințe – aceea a realizării unui parc mai mic de 4ha care să fie ulterior donat municipalității. Planul acesta este însă criticat de fostul arhitect al orașului, Dragoș Oprea:
„…nu o vad fezabilă iîn actualul PUZ aprobat (n.r. parcul de 4ha). Dacă ne uităm pe planșa avizată, nu găsesc această zonă verde compactă și, mai mult, PUZ-ul spune că, dacă nu se realizează așa, trebuie reluată procedura prin realizarea unui PUD. Ideea realizarii unui parc donat de proprietari s-a purtat în câteva rânduri de negocieri cu dezvoltatorii și se ajunsese în etapa finală de realizare a unui protocol pe care Ion Țiriac a refuzat să-l semneze.”
Între timp, omul de afaceri Ion Țiriac a venit cu propunerea ca, în cadrul complexului imobiliar pe care îl va construi, să existe și un spital oncologic de copii. Conform unor informații apărute în presa locală, construcția ar putea începe chiar de anul acesta. Însă, după atâția ani de tergiversări, nimic nu mai pare credibil când vine vorba despre această zonă a orașului.

Poarta IUS, Strada Hărmanului. Foto:Valentin Anca
CUM VA FI TRAFICUL ÎN ZONĂ
Veșnica problemă a orașelor în plină dezvoltare este traficul, iar la Brașov situația nu este diferită, mai ales dacă ne gândim la zona Tractorul-Rulmentul, devenită un coșmar pentru cei care trebuie să o tranziteze în orele de vârf.
L-am întrebat pe viceprimarul Lucian Pătrașcu dacă vor fi făcute studii de trafic și se vor găsi soluții pentru a păstra traficul în zona Hărmanului-Vlahuță-Gării în condiții normale. Acesta ne-a răspuns:
„Când proiectele vor fi depuse în cadrul Primăriei Brașov, fiecare proiect va parcurge etapele corespunzătoare – de la certificat de urbanism, comisia C.T.A.T.U. (Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism), avizele necesare din partea Primăriei, și a instituțiilor abilitate pentru acel proiect.”
TOTUȘI, CE VREA COMUNITATEA?
Pentru a afla răspunsul la această întrebare, ne-am deplasat în cartierul Scriitorilor și am întrebat localnicii pe stradă ce și-ar dori ei să se construiască pe fostul teren industrial. Deși părerile sunt oarecum împărțite, majoritatea oamenilor preferă parcul în detrimentul betoanelor, mai ales că această zonă duce lipsă de spații verzi.
