Strategia de resurse umane a companiei Automobile Dacia SA prevede reducerea numărului de angajați în cursul acestui an, pe fondul unei posibile scăderi a producției de autovehicule.
Procesul se bazează în principal pe campanii de plecări voluntare. Deci, salariații aleg încetarea contractului de muncă. Aceștia beneficiază de compensații financiare consistente. Ele sunt acordate în funcție de vechimea acumulată în uzină, scrie profit.ro.
Cea mai recentă campanie de plecări voluntare va intra în vigoare de la 1 martie. Comparativ cu anul trecut, compania a majorat ușor sumele oferite angajaților care aleg încetarea voluntară a contractului de muncă.
Care sunt compensațiile oferite de Dacia
Compania va oferi sume compensatoare pentru cei care se vor „auto-concedia”.
- până la 25.000 de lei pentru vechime de până la 2 ani
- până la 63.000 de lei pentru o vechime de 2-4 ani
- până la 113.000 de lei pentru o vechime de 4-8 ani
Intervalele de vechime 8–12 ani și 12–16 ani, pot ajunge la prime de 137.000 de lei, respectiv 167.000 lei.
Cea mai mare compensație, de 210.000 de lei net (peste 40.000 de euro), va fi acordată angajaților cu peste 16 ani vechime, conform profit.ro.
Este și o categorie specială de salariați care poate beneficia de o primă de aproape 50.000 de euro. Este vorba despre angajații cu boli profesionale sau cu invalidități survenite în urma accidentelor de muncă petrecute pe durata contractului cu Dacia.
Ei vor primi 240.000 de lei, în cazul în care optează pentru plecare în cadrul campaniei.
Aceste prime vor fi plătite odată cu salariile aferente lunii februarie. Cererile de înscriere în program trebuie depuse în cursul acestei luni, însă nu vor fi aprobate automat.
Ele vor fi analizate de conducerea Dacia.
„Nu aprobăm orice cerere de plecare, este la latitudinea șefilor de departamente să aprobe sau nu.”, a spus Mihai Bordeanu, directorul general Dacia, conform profit.ro.
Ar putea pleca în jur de 900 de angajați
Surse neoficiale au indicat pentru Profit.ro faptul că, în această campanie, numărul plecărilor ar putea fi mai ridicat decât în trecut. Este luată în calcul o țintă de până la la 900 de angajați.
De regulă, în campaniile precedente se înregistrau câteva sute de cereri, dintre care era aprobat aproximativ jumătate.
Reducerea de personal este corelată cu planurile companiei de diminuare a producției în 2026. Este un context marcat de scăderea cererii de automobile și de presiunile generate de noile ținte de emisii la nivel european.
„Conducerea ne-a comunicat în timpul primelor întâlniri pe marginea noului contract colectiv de muncă faptul că intenționează să reducă producția de vehicule începând din luna ianuarie. Este vorba despre un impact de 165 vehicule pe zi, situație care va conduce la o reducere de personal de circa 900 de persoane.”, a spus Viorel Ungureanu, liderul de sindicat, atunci când au început negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.
În prezent, uzina Dacia de la Mioveni are aproximativ 11.000 de angajați, în condițiile în care gradul de robotizare a crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la circa 60%. În 2025, în unitate funcționau 550 de roboți industriali, în special în zona de caroserie, conform profit.ro.
Prin comparație, uzina Renault din Seul, cu o capacitate maximă de 300.000 de automobile (cu aproximativ 50.000 mai mică decât cea din România) are 1.700 de angajați și 850 de roboți.
Însă, produce în prezent doar circa 100.000 de vehicule anual, față de aproape 300.000 de unități fabricate de Dacia la Mioveni în 2025.
