La Universitatea Transilvania, prezența obligatorie și programul lung de studii produc în continuare nemulțumiri. Acum, am primit din nou sesizări de la studenți cu privire la orarele cu peste 8 ore pe zi.
Decizia Universității Transilvania din Brașov de a introduce prezența obligatorie la toate activitățile didactice a generat un val de nemulțumiri. Studenții acuză o organizare care nu ține cont de drepturile și posibilitățile lor, program zilnic supraîncărcat și condiții improprii în sălile de curs.
O petiție care cere revenirea la sistemul anterior, în care prezența era obligatorie doar la seminare și laboratoare, a adunat deja sute de semnături.
Orar suprasolicitant în mai multe facultăți
După plângerile despre orar venite de la Facultatea de Inginerie Electrică, redacția brasovenii.ro a primit sesizări și din partea studenților de la Medicină, Drept și Litere.
La Drept, studenții din anul IV au program de 10 ore în două zile consecutive: luni și marți, în două dintre grupe. Toate cele 6 grupe din an au însă 10 ore marți.

Orar anul 4 Drept (luni și marți). Sursa foto: drept.unitbv.ro
Joi, jumătate dintre grupe au mereu program de 10 ore. Alte grupe ajung la acest număr de ore în săptămânile impare. Deci, la Drept, unii studenți au 10 ore de cursuri 3 zile pe săptămână (săptămâna impară).

Orar anul 4 Drept (Joi). Sursa foto: drept.unitbv.ro
La Medicină și Litere (anul I), studenții au, de asemenea, cel puțin o zi cu 10 ore de activități.
Toate acestea în contextul în care Codul Universitar al Drepturilor Studentului prevede explicit:
„Studenții nu pot fi constrânși să participe la mai mult de 8 ore pe zi de activități didactice prevăzute în planul de învățământ al programului de studii la care sunt înmatriculați.”
Spații neadaptate și schimbări de orar în timpul semestrului
Supraîncărcarea vine la pachet cu alte probleme logistice. Unele cursuri sunt mutate de pe o zi pe alta, fără avertisment, iar studenții sunt trimiși să parcurgă distanțe mari între sedii, în pauze de doar 10 minute.
De exemplu, studenții de la Drept au relatat că trebuiau să meargă din zona Colinei Universitare la sediul de pe Bulevardul Eroilor. Acela era un drum de aproximativ 30 de minute pe jos, între două cursuri programate consecutiv.
Însă, săptămâna asta ei au făcut cursul în corpul H, care se află tot pe Colină. Totuși, în orar nu a fost făcută vreo modificare. În plus, în unele săli, numărul de locuri este insuficient. La Drept și Inginerie, studenții au fost nevoiți să stea în picioare sau să scrie pe genunchi.
Universitatea: „Prezența activă este esențială”
Reprezentanții Universității susțin că noul regulament este „o condiție firească” pentru învățământul cu frecvență și că prezența activă este esențială pentru acumularea creditelor ECTS.
Pentru studenții care lucrează în regim full-time, UNITBV oferă alternative educaționale adecvate, prin forme de învățământ cu frecvență redusă sau la distanță, „în care structura este adaptată nevoilor lor”. Totodată, conducerea universității recunoaște că unele spații sunt supraaglomerate. Ei justifică situația prin lucrări de modernizare care nu au fost finalizate la timp.
Într-un mesaj intern, prorectorul responsabil cu activitatea didactică, prof. dr. Mihaela Gheorghe, a transmis studenților să nu piardă din vedere „scopul formării academice”:
„Dacă scopul se pierde, efortul devine inutil, redus doar la supraviețuirea voastră într-un oraș.”
Studenții cer măsuri concrete, nu îndemnuri motivaționale
Pe fondul acestor probleme, tot mai mulți studenți se plâng că sunt forțați să aleagă între muncă și studii. Sau între confortul minim și prezență fizică în săli necorespunzătoare. Dacă mulți totuși plătesc și o taxă, condițiile ar trebui să reflecte acest lucru.
Rămâne de văzut dacă Universitatea Transilvania va răspunde solicitărilor venite din partea studenților. Și dacă va reevalua modul în care aplică noile reguli.
Până la momentul publicării nu ne-au răspuns la solicitările de explicații cu privire la orarele de peste 8 ore pe zi.
