Organizația Națiunilor Unite atrage atenția că fenomenul El Nino ar putea reveni în următoarele luni, amplificând efectele încălzirii globale și favorizând apariția unor fenomene meteorologice extreme în mai multe regiuni ale lumii.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), șansele ca fenomenul să se instaleze înainte de luna septembrie sunt de 80%. Iar efectele sale ar putea fi resimțite la scară globală, scrie Digi24.ro.

ONU: El Nino va accentua efectele încălzirii globale

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) estimează că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Nino să se formeze înainte de septembrie și de 90% să persiste până în noiembrie. Majoritatea modelelor climatice indică o intensitate cel puțin moderată, existând însă posibilitatea unui episod puternic.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că situația trebuie tratată ca „un avertisment climatic urgent”.

„Fenomenul El Nino va turna gaz pe focul încălzirii globale. Efectele vor fi și mai severe, se vor răspândi pe distanțe și mai mari și vor traversa granițele cu o viteză devastatoare”, a spus el, potrivit Digi24.ro.

Ploi extreme, secetă și temperaturi peste normal

Potrivit OMM, următoarele trei luni vor aduce temperaturi neobișnuit de ridicate în aproape toate regiunile planetei. Dar și un risc crescut de precipitații extreme și secetă.

Avertismentul vine după ce ultimul episod El Nino, din perioada 2023-2024, s-a numărat printre cele mai puternice cinci înregistrate și a contribuit la temperaturile record consemnate la nivel global în 2024.

Experții avertizează că revenirea fenomenului ar putea contribui la stabilirea unui nou record mondial de temperatură până la finalul deceniului, posibil chiar în 2027.

Apel la măsuri climatice urgente

El Nino apare la fiecare câțiva ani și este cauzat de modificări ale circulației atmosferice și ale temperaturii apelor din Oceanul Pacific. Potrivit OMM, indicatorii oceanici și atmosferici sugerează că fenomenul este în curs de dezvoltare.

Antonio Guterres a subliniat că răspunsul trebuie să includă:

  • reducerea dependenței de combustibilii fosili
  • accelerarea tranziției către energiile regenerabile
  • extinderea sistemelor de avertizare timpurie pentru populațiile vulnerabile

„Singurul răspuns eficient este o acțiune climatică pe măsura crizei – renunțarea la dependența de combustibilii fosili, accelerarea tranziției către energiile regenerabile, protejarea celor mai vulnerabili și punerea la dispoziție a unor sisteme de avertizare timpurie pentru toți”.