Vineri, 26 septembrie, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania va avea loc Noaptea Cercetătorilor. Participanții sunt invitați la o călătorie unde cei mici și cei mari vor putea vedea viitorul.

DE LA REALITATE VIRTUALĂ LA ROBOȚI

Tematica evenimentului este „Ocupațiile viitorului în epoca inteligenței artificiale”. Sub această tematică, brașovenii sunt invitați să descopere cele mai noi tehnologii ale viitorului prin jocuri, concursuri și demonstrații științifice.

Laboratoarele universității vor fi deschise pentru public între orele 16:00 și 21:00.
Acestea se transformă într-un adevărat loc al cunoașterii, unde vizitatorii pot descoperi cum arată viitorul tehnologiei și al ocupațiilor într-o lume în care inteligența artificială are un rol central. Cei interesați vor putea asista la demonstrații cu roboți mobili, drone și imprimante 3D.

De asemenea, vizitatorii vor explora aplicații care îmbină realitatea virtuală și augmentată. Cei curioși să afle cum gândesc și reacționează oamenii vor putea să ia parte la experimente dedicate psihologiei, comunicării și științelor sociale.

Evenimentul este și o ocazie unică de a vedea echipamente de cercetare, sisteme electronice inteligente, aplicații de neuromarketing, dar și de a înțelege cum tehnologia pătrunde în toate domeniile vieții, de la construcția de mașini și mobilă, până la securitatea datelor sau eficiența energetică. Astfel, este o ocazie unică pentru tinerii liceeni care nu și-au ales încă universitatea la care vor să meargă în anii următori să vadă echipamentele UNITBV-ului.

CONCURSURI PENTRU TINERI

Tinerii pasionați de științe exacte vor putea participa la competiții de matematică și șah.
Cei interesați de sănătate și sport vor descoperi exerciții și teste care le pun la încercare agilitatea, echilibrul și condiția fizică. Vizitatorii vor putea învăța practici în domeniul medical de la studenții la medicină. Aceștia vor arăta tehnici simple, dar esențiale, pentru salvarea de vieți.

De asemenea, ca în fiecare an, forțele de ordine locale își vor prezenta tehnica de intervenție.
Intrarea este gratuită.

Sursă foto: Universitatea Transilvania din Brașov