O americancă a cumpărat cu doar 11 dolari o pușculiță de la un magazin Goodwill și a descoperit înăuntru peste 2.000 de dolari, o sumă de aproape 200 de ori mai mare decât prețul plătit.
Katrina Miles are peste 100.000 de urmăritori pe platforma TikTok, unde postează despre diverse achiziții. Dar și despre ce oferte și chilipiruri găsește prin magazine.
„Toată lumea îmi spune: De ce ai vrea să cumperi pușculița aia? E oribilă și înfricoșătoare! […] Când am scos dopul, am văzut mai multe pungi de plastic legate între ele”, a adăugat ea, potrivit observatornews.ro.
Fiecare dintre cele opt pungi conținea câte un teanc de bancnote.
Copleșită de remușcări, Katrina a decis să contacteze Goodwill. Chiar dacă mulți utilizatori online o îndemnaseră să păstreze banii fără să spună nimic.
„M-am simțit vinovată. Dacă cineva i-ar fi dat din greșeală?”, s-a întrebat ea.
Americanca a sunat la magazinul second-hand, fără să dezvăluie ce găsise:
„Nu am spus ce am găsit, am întrebat dacă cineva a revendicat porcul și au spus nu, așa că presupun că pot păstra banii. Și ca să închei: Acesta este semnul să cumperi la mâna a doua, habar n-ai ce ai putea găsi”, a spus ea, conform observatornews.ro.
@miles8katrina #thriftstorefinds #piggybank #thriftingfinds #goodwillfinds ♬ original sound – Miles8Katrina
Videoclipul a adunat peste 100.000 de aprecieri și aproape un milion de vizualizări.
