O brașoveancă a câștigat la licitație un loc de parcare în Astra II, oferind suma record de 13.000 de lei. Nu a achitat contravaloarea în termenul legal, care este de 30 de zile. 

Locul de parcare va fi licitat din nou. Nu există sancțiune pentru cel care nu plătește. 

Termenul până la care brașoveanca putea plăti a fost 4 octombrie.

Cât de departe se poate merge pentru un loc de parcare

Suma de 13.000 de lei a fost oferită în cadrul licitației organizate în sala de sport a Școlii nr. 1, în zona Astra II. Locul vizat se află pe strada Berzei.

O altă femeie a participat în competiția pentru același loc, însă a fost depășită. Oferta câștigătoare echivala cu un cost de peste 1.000 de lei/lună, de aproape zece ori mai mult decât prețul de pornire de 132 de lei/an.

Deși suma a fost adjudecată, conform regulamentului, câștigătoarea trebuia să achite contravaloarea în termenul legal. Neplata duce automat la reluarea licitației pentru acel loc de parcare.

„În urma verificărilor efectuate de Direcția Fiscală, până în acest moment nu s-a înregistrat nici o plată pentru o astfel de suma pentru un loc de parcare.”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Alte sume mari înregistrate în Astra

În cadrul aceleiași sesiuni de licitații, au fost înregistrate mai multe sume semnificativ mai mari decât abonamentul standard:

  • 2.500 lei pentru un loc pe strada Cocorului
  • 2.250 lei, 2.800 lei, 2.700 lei și 2.500 lei pentru alte locuri din zonă

În unele cazuri, participanții au sărit direct la 1.000 de lei din prima strigare, semn al interesului ridicat și al presiunii pentru spații de parcare.

Sumele licitate sunt valabile pentru o perioadă de cinci ani, cu plata anuală. Pentru 2025, achitarea se face proporțional cu perioada rămasă din an, iar din 2026 suma se plătește integral.

Finalul în Astra, urmează cartierul Florilor

Ultima licitație din Astra I va avea loc pe 9 octombrie, marcând astfel încheierea întregului proces de atribuire a locurilor de parcare în zona Astra.

În continuare, din 14 octombrie, vor începe licitațiile pentru locurile de parcare din cartierul Florilor, organizate conform aceluiași regulament.

Brașovenii interesați sunt încurajați să consulte condițiile de participare și să respecte termenii contractuali, pentru a evita pierderea locurilor adjudecate.