În contextul scandalurilor și protestelor de la Opera Brașov, managerul interimar, Lucian Petrean, spune că „nu se ocupă de cancanurile” din instituție.

Managerul Operei Brașov a refuzat să comenteze „cancanurile” din instituție

Am cerut un punct de vedere managerului interimar, Lucian Petrean, privind scandalurile din ultima vreme de la Opera Brașov. Însă acesta ne-a spus că „nu se ocupă de cancanuri” și că deja s-a exprimat privind „lucrurile serioase” din instituție.

„Eu mi-am expus părerea legat de lucrurile serioase, restul, de cancanuri, nu mă ocup eu”, ne-a transmis managerul interimar, Lucian Petrean.

Însă rămâne întrebarea în atribuțiile cui intră situațiile în care Poliția Locală este chemată în curtea Operei Brașov pentru a atenua scandalurile iscate între angajați? Și cine ar trebui să se ocupe de accesul oamenilor din exterior în curtea instituției?

Aparent, acesta susține că nu ar fi responsabilitățile managerului.

Protestele au apărut după scăderea salarială ale angajaților

Reamintim că angajații Operei Brașov au organizat proteste în ultima perioadă și au cerut demisia managerului interimar, Lucian Petrean. Aceștia au fost nemulțumiți de aplicarea unei grilei de salarizare inferioare. Adică, unii angajați, ar fi urmat să aibă salarii chiar și cu 2.000 de lei mai mici.

„Ei (angajații – n.r.) au fost în stradă pentru că, începând cu data de 1 iunie, în urma unor controale ale auditului ordonatorului principal de credite, ale Curții de Conturi și a răspunsului de la Ministerul Culturii, trebuie să trecem pe grila 2. Nu este o acțiune pe care am provocat-o eu. (…) Acest răspuns de la Ministerul Culturii spune clar că Opera din Brașov nu este o operă de importanță națională. Problema este din 2021, a fost o decizie a Curții Constituționale, prin care se spune foarte clar că acea sintagmă „și alte instituții de spectacole și de concerte” de care s-a folosit opera Brașov ca să fie, dintr-un început, să spunem, pe o grilă numărul 1, a fost declarată neconstituțională. Din păcate, vechea conducere nu a anunțat artiștii Operei Brașov în 2021 că în acel moment instituția și-a pierdut statutul de grila 1”, a spus Lucian Petrean pentru Radio România Brașov.

De asemenea, în urma aprobării Hotărârii de Consiliul Local, au fost desființate 22 de posturi, dintre care 2 au fost ocupate. Adică 2 anagajți au plecat acasă.

„Păi este o organigramă care s-a aprovat prin HCL, în care au fost desființate 22 de posturi, dar de fapt doi oameni au plecat acasă. În rest, nu s-a întâmplat nimic. Totuși, angajații spun că au existat și amenințări… Nu, din partea mea nu, din partea mea nu a fost”, a spus managerul Operei Brașov pentru TVR.

George Scripcaru a revocat scăderea grilei de salarizare

După ce s-au încins spiritele la Opera Brașov și angajații au câștigat în instanță, primarul George Scripcaru a revocat decizia de manager pentru reîncadrarea pe grila 2 de salarizare, potrivit Radio România Brașov.

De asemenea, primarul a transmis că angajații Operei Brașov vor primi sporurile pe care le-au câștigat.

„Am avut de ales între a contesta aceste sentințe sau a pune în aplicare sentințele pe care le-am găsit aici în primărie. Numai în acest an am făcut o socoteală și avem de pus în aplicare un cuantum de 5 milioane de lei pe care trebuie să-l disponibilizez de la bugetul local pentru a plăti aceste sume unui număr de 141 de angajați de la Operă. Le-am eșalonat pe 4 luni, 25% în fiecare lună: iulie, august, septembrie și octombrie. Iar alte 5,8 milioane sunt aferente anului 2027, lucru care nu este tocmai firesc, dar până la urmă am decis să facem acest lucru tocmai pentru a gestiona problemele existente care vin din ultimii 4-5 ani”, a declarat George Scripcaru.

Pe lângă aceste probleme administrative, a mai apărut și un scandal între artistele Geanina Tomescu și Andreea Dell Uomo pe care managerul Operei nu a vrut să îl comenteze.